CICA NISTE SCRIITORI/ O afacere cu vecinele

Prima mea mașină a fost o Lada
break roșie, pe care o iubeam fanatic, ca arabul din poezia lui
Georghe Coșbuc pe El Zorab. Când a fost nevoie de o prelată pentru
protejarea ei, am cumpărat dintr-un magazin de textile cel mai
rezistent și elegant material – un material pentru blugi -, care
m-a costat salariul pe trei luni. M-am dus cu el in brațe acasă,
fericit, și am rugat-o pe o vecină – o matracucă, poreclită de
ceilalți locatari “doamna Capot” – să-mi croiască și să-mi tragă la
mașina de cusut prelata.
A doua zi, doamna Capot, in
general arțăgoasă, a venit plină de sfială la ușa mea și m-a
implorat s-o las să-și taie și ea o bucată din material, pentru o
fustă.
– O să iasă prelata ceva mai pe
măsura mașinii, de ce să atârne până jos? m-a consolat
ea.
Fără entuziasm, am fost de
acord. După incă o zi, la ușa mea s-au inființat mai multe vecine,
cu doamna Capot drept lider, un lider, insă, care stătea cam jenat
in spatele grupului. Surescitate, intrerupându-se și completându-se
una pe alta, vecinele m-au amețit cu o argumentație sofisticată, al
cărei sens principal era: nu există eroare mai mare decât să-mi
acopăr mașina cu un material scump; in mod sigur va fi furat; de
aceea, ele s-au gândit să-mi pună la dispoziție o țesătură mai
ieftină, chiar ruptă pe alocuri și pătată, neatractivă pentru hoți,
iar din splendida pânză albastră de in cumpărată de mine să-și facă
lor – și copiilor lor – fuste, bluze, pantaloni și chiar un fel de
berete, la modă atunci.
Mi-a venit să țip de indignare,
dar m-am stăpânit. Cu un zâmbet distins, le-am dat vecinelor
incuviințarea mea. Apoi am intrat in casă, m-am trântit in pat pe
burtă și am inceput să lovesc cu pumnii in pernă. In imaginație le
vedeam pe vecine, inarmate cu foarfece și cuțite, năpustindu-se
asupra valului de pânză albastră.

Inaripare

Pe vremea când eram student la
București, sora mea, Sanda, incă elevă la Suceava, a venit cu clasa
ei intr-o excursie in Capitală. Ne iubeam foarte mult (ca și acum)
și abia așteptam să ne revedem.
M-am dus să o iau de la liceul
in al cărui internat fuseseră cazați ea și colegii ei. Sanda se
afla la intrarea in liceu, undeva, sus, pe o terasă la care se
ajungea urcând câteva zeci de trepte. Când m-a văzut apărând in
curtea liceului, s-a bucurat atât de mult, a simțit atât de
imperios nevoia să mă imbrățișeze, incât s-a aruncat de acolo, de
unde era, direct spre mine, ca și cum n-ar mai fi existat
trepte.
Nu ar fi exagerat să spun că am
asistat la o tentativă de zbor. Care, inevitabil, s-a terminat rău.
Sora mea dragă a căzut și s-a rostogolit pe scări, lovindu-se
cumplit. Dar acea imagine a omului care, insuflețit de dragoste, se
comportă ca și cum ar avea aripi n-am s-o uit
niciodată.
Simt o dureroasă fericire la
gândul că am fost iubit atât de intens, fie și o
clipă.

Anunț

Nu mai lucrez la revista
“România literară”. Noua mea adresă poștală (pentru cei care
vor să-mi trimită cărți, reviste, manuscrise etc.) este Alex.
Ștefănescu, București, O.P. 22, C.P. 22. Adresa mea electronică
rămâne alex2108145@yahoo.com.

ALEX.
STEFANESCU. Critic si
istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de
emisiuni TV. Nascut la 6 noiembrie 1947. Autor a 15 carti, dintre
care a avut un mare ecou “Istoria literaturii romane contemporane.
1941-2000″, aparuta in 2005 (s-au scris despre ea 270 de articole
pro si contra, a fost rasplatita cu Premiul Uniunii Scriitorilor si
Premiul Academiei). Emisiunea “Un metru cub de cultura” difuzata de
Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004,
iar alta emisiune, “Istoria literaturii romane contemporane
povestita de Alex. Stefanescu” – Premiul APTR pentru emisiuni
culturale pe 2008.