Cifra record la protestele libaneze - un milion de oameni
Cifra record la protestele libaneze - un milion de oameni
Un milion de libanezi s-au adunat ieri la Beirut, la implinirea unei luni de la asasinarea fostului premier Rafic Hariri, cerand aflarea vinovatilor si, mai ales, plecarea trupelor siriene de pe teritoriul tarii.
Vorbim despre un milion de demonstranti la o populatie de 3,7 mi-lioane de locuitori, cati are Libanul. O mare imensa, in culorile ros-alb-verde ale drapelului libanez, steaguri si pancarte, figuri pictate in culorile opozitiei (rosu si alb) au inundat Piata Martirilor, foarte aproape de locul in care a fost asasinat fostul prim-ministru libanez Hariri. Oamenii cereau aflarea si pedepsirea autorilor crimei.
Nu au fost inca identificati vinovatii, autoritatile prosiriene fiind acuzate ca nu ar fi straine de planuirea atentatului. O comisie internationala, avand cei mai multi membri ai serviciilor irlandeze, ancheteaza problema. Ar exista fire care ar conduce la autoritatile actuale de la Beirut, potrivit ziarului britanic The Independent, care afirma ca oamenii puterii ar fi ascuns probe in acest caz. De asemenea, ziarul citat afirma ca si fiii lui Rafic Hariri ar fi urmariti de catre atentatori, viata lor fiind in pericol.
De la asasinarea lui Hariri, protestele au devenit un lucru obisnuit in micuta tara din Orientul Mijlociu. Participarea de ieri intrece orice asteptari ale opozitiei, desi au existat demonstratii cu cate 300.000 de participanti de partea actualei puteri. In Liban, puterea actuala este sprijinita de siiti, mai putini la numar in aceasta tara, cam 30%. Majoritatea este alcatuita din suniti, insa exista si o comunitate importanta de crestini.
Protestele de strada risca sa destabilizeze viata politica a tarii, mai ales in conditiile in care in zece zile am asistat la demisia premierului pro-sirian si la reinstalarea lui in functie. Ieri, pe strazile Beirutului se vorbea insa si de retragerea din functie a presedintelui Emile Lahoud. Acesta este principalul aliat al Siriei. Lahoud a primit in urma cu cateva zile promisiunea Damascului ca cei 14.000 de soldati sirieni care se afla in Liban se vor retrage. Deja 5.000 dintre ei au plecat spre casa, urmand ca pana la finele lunii martie sa mai plece un alt contingent – intre doua si trei mii de soldati.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026