Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Cinci degete/ de George Nechita

Stau pe o canapea din piele. Și fac cu mâna celor cinci degete. Sunt două care știu. Două care nu știu. Numai unul îmi arată absent adevărul, care e rece. Lor le fac semne, seară de seară, din timpul unui…

George Nechita · 12 ianuarie 2012 · 1 min de citit

Stau pe o canapea din piele.

Și fac cu mâna celor cinci degete.

Sunt două care știu.

Două care nu știu.

Numai unul îmi arată absent adevărul, care e rece.

Lor le fac semne, seară de seară, din timpul unui portret cu mâini.

Iar ele se laminează în miros lichid.

Până la sânge.

Se vor întoarce la mine.

Chiar dacă ar fi fost, cu totul, pierdute.

Această canapea mă strânge în piele.

Și doar cele cinci degete mă pot salva.

Tâind cu lama țurțurii de carne ai vieții, care îmi intră prea mult în gură.

Celor cinci degete, nu creierului, am să le fiu duios și sincer.

Îngrijindu-le, după cum m-au sfătuit Cei Patru Mari Înțelepți.

Din volumul George Nechita, Părți juvenile, întinse, Editura Pandora M, Colecția “Cercul poeților apăruți”, București 2010

Citește și