Cincizeci de ani (VI)/ de Stelian Țurlea

Până la urmă am ajuns și eu în fața unei comisii. Vezi că-n prezidiu e și iubitul tău, mi-a trântit una care se dădea șefă. Ce iubit, fabula, nu mă știam cu niciunul.

Erau cinci la o masă când am intrat în încăperea întunecoasă în care se țineau de obicei seminarii, vezi, Doamne, ședința aia n-avea nicio legătură cu sediile organizațiilor de partid sau de uteme, știute de toată lumea, de ce cinci, iarăși nu știu, poate se suspectau unii pe alții, poate voiau să fie mai mulți să te intimideze, dar toți erau plini de ei și obraznici. Într-o margine, chiar stând pe o latură, de parcă n-ar fi făcut parte din nucleul acuzatorilor sau i-ar fi supravegheat, ședea Matei. Nu-l mai văzusem de o jumătate de an, era neschimbat, tot chipeș, bine legat, subțire, cu o umbră de mustață și părul castaniu tuns parcă și mai scurt, doar că acum era îmbrăcat într-un fel de salopetă, cu o cămașă scrobită, de obicei îl văzusem în pulovăr sau în cămașă. Am încremenit, mi-a tresărit inima, am dat să-i zâmbesc, nu eram în stare.

Luați loc, mi-a zis cel din centrul prezidiului,

m-am așezat pe scaunul din fața lor, cu mâinile în poală,

ce ne spuneți, a întrebat un altul,

despre ce,

de ce credeți că v-am chemat,

probabil să vorbim de proteste,

vedeți că știți, a exclamat bărbatul aproape fericit, dar n-au fost proteste, a fost o răzmeriță stupidă a celor care cred că pot să dărâme regimul,

n-am participat la ele, am spus, dar mă speriasem, dacă așa interpretau totul n-avea cum să fie bine,

asta știm, altfel vă chemam mai devreme, sau vă chemau alții,

pe cine cunoașteți, a intervenit un altul,

dintre cine, am întrebat eu,

ne jucăm de-a ghicitoarea, s-a oțărât cel care vorbise ultimul,

mă simțeam ca la un proces în care nu aveam apărător, și încă eu nu făcusem nimic și nu se putea ca ei să nu fi știut asta, voiau doar să mă intimideze, îmi imaginam ce va fi fost în cazul celor care chiar făcuseră ceva și se știa,

chiar nu înțeleg, am spus eu,

cine din anul dumitale a participat, nu se poate să nu știi, n-au existat materiale informative, dar sigur n-au apărut ideile astea din senin, peste noapte, cineva a plănuit, cineva a discutat, cineva a organizat, și-a arătat nemulțumirile, neliniștile, angoasele, doar faceți și filosofie, unde nu se învață doar marxism-leninism, unii se lasă prinși de filosofiile putrede ale imperialismului putred și corupt, și uite așa apar convingerile dușmănoase,

adică îmi cereau să denunț și să devin o turnătoare, n-aveau mai nimic concret, în atâtea săptămâni de anchete, și se agățau de orice, nu-i deranja niciun fel de confesiune, putea fi și imaginară, doar ceva de care să se lege, să-și justifice ora petrecută cu mine, ziua de lucru,

cel care mă îndemna la denunț continuă pe același ton mieros, nu numai că unii aveau idei contrarevoluționare și antistatale, dar puneau la punct și organizații subversive, care să schimbe ordinea în stat, să ceară glorioasei armate sovietice să plece,

hait, o întorceau rău pe politică, eram convinsă că era doar începutul, ca toată lumea știam că nimeni nu-i curat, îl scuturi puțin și afli ce vrei, trebuie doar să știi cum să-l scuturi, mă gândeam când or să înceapă să mă scuture și ce-or să scoată de la mine,

trebuie să știm câți dușmani există în țara noastră și încearcă să lupte împotriva partidului nostru, a rostit solemn primul bărbat, de parcă citea o lozincă,

era atât de uluitor ce spusese, că m-am uitat prima oară foarte atent la el, până atunci ținusem din prostie capul în pământ, de parcă aș fi fost vinovată de ceva, mă uitam acum direct în ochii lui, ardeau, dar sigur n-avea febră, era un exaltat, vorbele lui contrastau cu pielea pământie, de parcă trăise închis într-un turn în care răzbătuse prea puțin soarele,

unii acționează, i-a luat vorba din gură al doilea bărbat, alții gândesc periculos, apoi a întrebat, cum e cu germenii progresului,

nu-nțeleg, am spus și chiar eram total nedumerită,

nu e atitudine dușmănoasă, a întrebat el, când dumneata suprapui la seminarii dezvoltarea fizicii și chimiei peste dezvoltarea tehnicii militare, n-avem nevoie de confuzii iedologice,

mi-a luat o vreme să pricep la ce se referă și brusc mi-am amintit de seminarul cu asistenta țâfnoasă, mă dăduse în gât cu ce pricepuse, chiar deveneam acuzată, fără vreo legătură cu ce se întâmplase în piață,

și atunci am auzit vocea lui Matei, n-o mai auzisem de o jumătate de an, de când nu-l mai văzusem,

nu e cazul, e o studentă foarte bună,

și ăi de organizau ce organizau erau foarte buni, i-a răspuns bărbatul care vorbise primul, doar n-ați vrea să ne oprim,

nu, firește, dar cu măsură, în exemplul dat tovarășa are dreptate,

au tăcut mâlc, nu se așteptau, nu erau stăpâni pe subiect, aruncaseră doar o vorbă, acum venea unul care chiar știa dialectică,

dar era mai mult, probabil că le dăduse un semn, nu doar era vizibil că știe mai multe decât ei, era mai mare în grad decât ei, asta am gândit în clipa aia, îmi căzuse fisa, Matei al meu era de-al lor, și încă unul puternic, dar pe deasupra avea un fel de a vorbi pătruns de misiunea lui, impunea respect, simțeai că te domină, că îți este superior, îmi vuia capul în timp ce gândeam astea, nu mai știu ce m-au întrebat, nu mai știu cum am ieșit de acolo, aveam inima cât un purice, tremuram, m-am dus la cămin și am făcut un duș fierbinte, dar tremuram în continuare, m-am băgat sub pătură, nu mai voiam să știu de nimic,

ți-e rău, m-au întrebat fetele,

am dat din cap că da,

ce să-ți dăm,

nimic,

vrei un doctor, am scuturat din cap, speriată, cine știe pe cine mai trimiteau,

am zăcut o săptămână.

Când am început să-mi revin, mai erau câteva zile până la Crăciun, eram din nou singură în cameră, al doilea an la rând, aproape toate fetele plecaseră la părinți, ningea, mă uitam pe fereastră, nu-mi venea să ies pe balcon, nu-mi venea să-mi văd statuile, nu-mi venea să ies nici în oraș, dar trebuia, trebuia să trăiesc și să am din nou încredere.

Fragment din romanul cu același titlu în pregătire la Editura Tritonic