Cine a fost Muriel Siebert, „prima doamnă a burselor”
Muriel Siebert, prima femeie care a devenit membru al bursei New York Stock Exchange (NYSE), a murit la vârsta de 84 de ani din cauza cancerului, săptămâna trecută, scrie Business Insider.
Muriel Siebert, prima femeie care a devenit membru al bursei New York Stock Exchange (NYSE), a murit la vârsta de 84 de ani din cauza cancerului, săptămâna trecută, scrie Business Insider.
Siebert a fondat și a condus compania de brokeraj care îi poartă numele, Muriel Siebert. În 1996, firma s-a listat pe Wall Street sub denumirea Siebert Financial Corp.
Jane Macon, director de la Siebert Financial, o descrie pe cea care a fondat compania ca fiind „o femeie extraordinară, o deschizătoare de drumuri și un pionier”. Siebert a stabilit un standard pentru toți cei care au intrat în lumea financiară după ea.
Siebert s-a născut în statul american Cleveland și s-a mutat în New York în 1954 la vârsta de 22 de ani. Ea și-a început cariera ca stagiar la o firmă de cercetare unde câștiga 65 de dolari pe săptămână. Mai târziu, Siebert a devenit specialist în industria aviatică și aerospațială iar mai târziu a devenit partener la firme de intermediari financiari.
La sfârșitul anului 1967, Siebert și-a cumpărat un loc în board-ul NYSE după o perioadă îndelungată de insistențe într-un business dominat de către bărbați. Când a încercat să obțină o sponsorizare pentru a putea intra în ringul NYSE, nouă din zece persoane au refuzat-o. În același an, Siebert și-a înființat compania de investiții.
Timp de 5 ani, începând din 1977, Siebert a ocupat postul de guvernator al sistemului bancar și financiar din New York, supraveghind o piață de 500 de miliarde de dolari. Prin reformele și măsurile luate de Siebert, băncile din statul american pe care le-a supravegheat au trecut cu brio peste perioada de criză când dobânzile urcaseră alarmant și instituțiile de credit intrau în faliment de-a lungul SUA.
După ce a candidat în 1982 pentru Republicani pentru un post de senator și a ieșit pe al doilea loc, ea s-a întors la conducerea companiei.
Siebert a proiectat un program de educație financiară pentru tineri în timpul mandatului ei de președinte al New York Women’s Agenda, o coaliție de peste 100 de organizații care promovează drepturile femeii. Programul a fost adoptat de către toate liceele economice din New York și a fost promovat mai apoi la nivel național.
Muriel Siebert a promovat femeile în lumea afacerilor, conducând diverse organizații precum Council on Foreign Relations, International Womens’s Forum, Deloitte & Touche’s Council for the Advancement and Retention of Women și New York Women’s Forum.
„Întotdeauna a împins ușile închise și le-a ținut deschise ca și alții să intre”, a spus Macon într-un interviu telefonic.
Muriel Siebert nu a fost căsătorită niciodată și nu a avut copii.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026