Cine este Antonis Samaras, câștigătorul la limită al alegerilor legislative din Grecia

Antonis Samaras, care a fost marginalizat de tabăra sa în anii ’90 și aflat în prezent la conducerea unui partid de dreapta pe care l-a întărit treptat, a reușit să îl învingă pe rivalul său Alexis Tsipras, în vârstă de 37 de ani, liderul stângii radicale și un critic acerb al măsurilor de austeritate.

Noua Democrație câștigă astfel 29,5 la sută din voturi, ceea ce îi asigură 128 de mandate din totalul de 300 ale Parlamentului grec, față de 27,1 la sută din voturi cât a obținut partidul stângii radicale Syriza (72 de mandate), potrivit primelor estimări naționale bazate pe numărarea a 18 la sută din buletinele de vot, anunțate de Ministerul de Interne.

Dar, fără majoritate, cu riscul unui deficit de legitimitate, el va trebui să formeze o coaliției, fără îndoială cu socialiștii din Pasok, care au obținut 12,3 la sută din voturi, pentru a guverna o țară fragmentată politic și în faliment.

Deși favoritul creditorilor și actorilor internaționali care se îndoiesc de capacitatea Greciei de a-și respecta angajamentele, Samaras va trebui să fixeze fără întârziere o direcție fermă și credibilă în fața unor scandețe redutabile.

Prezentându-se ca un garant al menținerii țării în zona euro, el a declarat de asemenea că vrea renegocierea “memorandumului”, planul de austeritate încheiat cu mai mulți creditori internaționali în schimbul unui împrumut de 347 de miliarde de euro.

În iunie 2011, în pofida presiunilor creditorilor Greciei, Samaras a refuzat o primă mână întinsă de fostul premier Giorgios Papandreou, cerând fără încetare alegeri, deși țara se îndrepta spre faliment.

El lupta atunci împotriva curei de austeritate administrate de Guvernul socialist grecilor sub dictatul Uniunii Europene și al Fondului Monetar Internațional (FMI), în schimbul primei perfuzii financiare prin care țara a evitat bancruta în mai 2010.

Când spectrul deficitului de plăți a reapărut în toamna lui 2011, dublat de o criză politică ce a dus la înlăturarea lui Giorgios Papandreou, Antonis Samaras nu a avut de ales, după zile lungi de negocieri, și a acceptat participarea partidului său la noul Executiv condus de fostul bancher central Lucas Papademos.

Ca o ironie a sorții, Samaras a fost coleg de cameră cu Giorgios Papandreou în timpul studiilor comune la Amherst College, în Statele Unite, unde și-a luat licența în economie.

Schimbarea sa nu a rămas însă fără consecințe politice, antrenând formarea de către disidenți din ND a unui partid de drepta care se opune planului de rigoare.

Antonis Samaras a rămas fără accentele răzbunătoare la adresa liderilor europeni, ei înșiși foarte neîncrezători din cauza rigidității acestui fost ministru de Externe, partizan al unei linii foarte dure în disputa cu fosta republică iugoslavă vecină Macedonia.

Afirmând în continuare că rețeta Bruxelles-ului este “eronată” și promițând grecilor scăderi de taxe, acest membru al unei importante familii de conservatori din Messinia, în Peloponez, nu intenționează să se abată de la planurile de restructurare a administrației publice, de privatizare și de luptă împotriva birocrației.

El și-a reluat de asemenea retorica dură pe teme ca securitatea și imigrația ilegală, pe care o compară cu o “invazie neînarmată”, cerându-le grecilor să “recucerească orașele”.

Exclus în 1992 din ND din cauza naționalismului exacerbat în problema Macedoniei, el creează partidul naționalist Politiki Anixi (Primăvara politică), dar nu reușește să îl impună pe scena politică.

Revenit, în 2004, în rândul ND, care își strânge forțele pentru a-i îndepărta pe socialiști de la putere, el este ales eurodeputat, după care este numit ministru al Culturii, în ianuarie 2009, în Guvernul lui Costas Caramanlis.

După înlăturarea acestuia de la putere de către socialiști în octombrie 2009, Samaras se luptă să preia conducerea ND, luându-i locul Dorei Bakoyannis, fiica lui Constantin Mitsotakis, premierul conservator a cărui prăbușire a grăbit-o în 1993.

Atât susținătorii, cât și criticii săi nu încetează să amintească faptul că este strănepotul unei scriitoare de romane pentru copii, Penelope Delta, reprezentantă a mișcării patriotice grecești de dinainte de război, cu care au crescut generații de copii greci. Potrivit familiei, ea s-a sinucis în ziua în care trupele germane au intrat în Atena, un lucru asupra căruia Samaras nu a insistat niciodată.

Deputat de dreapta din Messinia încă de la vârsta de 26 de ani, Samaras obține prima sa funcție de ministru, al Finanțelor, în 1989, în cadrul Guvernului de uniune națională al lui Tzannos Tzannetakis, format la vremea respectivă cu scopul de a-l înlătura de la putere pe Andreas Papandreou.

Născut la Atena, Samaras este căsătorit și are doi copii.