Cine este autorul instabilitatii?

A trecut o saptamana de la publicarea raportului de monitorizare al Comisiei Europene care amana, pentru toamna, decizia privind primirea Romaniei la 1 ianuarie 2007. Concluziile raportului au fost analizate in detaliu. Care a fost concluzia pentru scena politica? Toata lumea vorbeste de instabilitate si de modul in care aceasta trebuie combatuta. Noua miza a politicii romanesti este aceea de a identifica autorii instabilitatii si de a-i bloca, astfel incat obiectivul national al integrarii sa nu fie afectat. Definirea instabilitatii si identificarea autorilor sai raman la latitudinea fiecaruia. Cea dintai interpretare este cea data de Calin Popescu-Tariceanu. Citind ad literam declaratiile lui Rehn si Barroso, el afirma ca integrarea ar putea fi periclitata de motiuni de cenzura sau de fortarea unor schimbari. A doua interpretare vine de la social-democratii lui Geoana. Acestia arata ca neintelegerile din Alianta si din coalitie duc la blocarea actului executiv si afecteaza direct eforturile de aderare. A treia interpretare vine dinspre adversarii din coalitie ai lui Tariceanu. Acestia vor, la randul lor, inlocuirea sursei instabilitatii (aici e nominalizat actualul premier alaturi de mai multi ministri liberali) si promovarea unui factor de intelegere si de consens (Theodor Stolojan) sau a unuia de forta (Vasile Blaga).

Toate aceste calcule pornesc insa de la o confuzie voita. Este vorba de utilizarea conceptului de instabilitate (care are o insemnatate anume in stiinta politica) intr-o perspectiva strict de imagine. Instabilitatea de imagine nu este echivalenta cu instabilitatea politica, indiferent de corelatiile dintre cele doua concepte. Institutiile functioneaza insa indiferent de avalansa de discursuri si de luari de pozitie razboinice. Nu se constata un blocaj: Parlamentul colaboreaza cu Executivul atunci cand e necesar; institutional, se reactioneaza relativ bine in situatii de forta majora; coalitia isi voteaza legile aproape de fiecare data; presedintele nu actioneaza politic impotriva guvernului, chiar daca discursiv s-a pozitionat mai mereu adversativ; nici invers, presedintele nu e impiedicat sa isi exercite atributiile.

Am stabilit deci ca nu avem instabilitate politica. Dar paradoxul este ca stabilitatea pe care o avem este una foarte fragila. In fizica, situatia este numita “echilibru instabil”. In mod normal, distinctia dintre instabilitatea politica si cea de imagine ar trebui sa indice faptul ca cele doua nu se influenteaza reciproc. Nu este asa. Mai ales in Romania, unde imaginea este supralicitata, iar derapajele discursive pot produce inclusiv derapaje institutionale. De fapt, una din problemele majore ale intelegerii situatiei politice din Romania este folosirea gresita a conceptelor. Respectiv, in cazul nostru, aplicarea unor concepte politice in situatii imagologice. Vorbim de “instabilitate”, vorbim de “revolutie portocalie”, vorbim de “sistem ticalosit”, fara a avea insa nici crize politice in adevaratul sens al cuvantului, nici revolutie propriu-zisa sau sistem integral corupt. E facil si benefic pentru propriul succes mediatic sa aplici etichete grele asupra unor situatii, dar e mult mai complicat sa te descurci cu consecintele acestor gesturi. Iar acestea sunt dintre cele mai complicate: romanii sunt obisnuiti sa fie mai preocupati de imagine decat de actul executiv. Raportandu-ne aproape exclusiv la imagine, vedem instabilitatea si acolo unde ea nu exista. Si, ceea ce este si mai grav, o cream acolo unde nu ar trebui sa apara. Imaginea ajunge sa conteze mai mult decat actul executiv, influentandu-l decisiv. Intr-o tara democratica, o motiune de cenzura, o remaniere, chiar alegerile anticipate sunt solutii acceptate si acceptabile de schimbare, fara potential de a afecta stabilitatea sau cursivitatea institutiilor. Sistemele majore nu sunt afectate, iar regulile de relationare raman identice. In Romania, o schimbare de orice fel este perceputa ca o mica revolutie. Se incepe cu promovarea ideii, se pune in aplicare si, ulterior, se modifica toate regulile. Schimbarea nu mai este una de oameni, ci de sistem. In consecinta, e evident ca instabilitatea imagologica produce si instabilitate politica.

Dar e nevoie de o precizare esentiala: cauzele instabilitatii din prezent sunt de imagine si nu politice. Chiar daca, la un moment dat, situatia se va complica, e bine sa stim care este motorul initial. In cazul nostru, “arma crimei” e imaginea. Motivul pentru care astazi se cauta autorul instabilitatii este acela ca actorii politici importanti stiu cum merge sistemul. Ei forteaza presiuni imagologice pentru schimbari politice. Si nu e exclus sa reuseasca.

In acest conflict al identificarii principalului vinovat, se uita obiectul razboiului: integrarea europeana, de care nimeni nu pare sa se mai preocupe. Raportul de tara este doar un instrument intr-o lupta mai mare. Discutam de instabilitatea politica la fel cum discutam despre drobul de sare. Uitam ca, in acest timp, adevaratul pericol care ne paralizeaza si ne impiedica sa mergem mai departe nu este instabilitatea politica (pe care nu am mai experimentat-o din timpul mineriadelor), ci teama de aceasta. Si mai uitam ca, in toamna, oficialii Comisiei Europene ne vor judeca nu din perspectiva stabilitatii imagologice, ci din perspectiva rezultatelor executive. Adica exact cele ignorate.

* Dan Sultanescu este director executiv al Institutului PRO