Versiunea completă
Politică

Cine este Victor Ponta, "micul Titulescu", noul premier al României

Victor Ponta (39 de ani) a fost promovat în politică de fostul premier Adrian Năstase cu ajutorul căruia a și câștigat, de altfel, șefia PSD, în fața lui Mircea Geoană. Înainte de a intra în politică a fost procuror anticorupție.…

Iulian Anghel · 27 aprilie 2012 · 1 min de citit

Victor Ponta (39 de ani) a fost promovat în politică de fostul premier Adrian Năstase cu ajutorul căruia a și câștigat, de altfel, șefia PSD, în fața lui Mircea Geoană.

Înainte de a intra în politică a fost procuror anticorupție. Are studii juridice – este doctor în drept penal internațional – și a fost studentul lui Adrian Năstase care l-a promovat și susținut în politică alintându-l “Micul Titulescu”.

După câștigarea alegerilor de către PSD, în 2000, Năstase l-a adus în Guvern și l-a numit șeful Corpului de control al primului ministru. În 2004, a ajuns ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanțare internațională.

În plan politic, a mai fost șeful tineretului social-democrat.

Este deputat de Gorj din 2004. Este căsători cu Daciana Sârbu, fiica senatorului PSD Ilie Sârbu, și el fost ministru în cabinetul Năstase.

Pe blogul său, Ponta se prezintă în felul următor: “Unul dintre profesorii săi (a lui Ponta – n.n.) de la Facultatea de Drept, Adrian Năstase i-a remarcat curajul și i-a propus un rol în Guvernul României: șef al Corpului de Control al Guvernului. Rolul i s-a potrivit și, în scurt timp, tânărul impetuos și ferm a devenit un personaj aparte în politica românească.”

În plan public, și-a afirmat identitatea de stânga, umblând îmbrăcat cu tricouri imprimate cu imaginea liderului revoluțiilor sud-americane, Che Guevara.

Citește și