Cine esti tu?

Episodul 6. Mihaita

Era al doilea an consecutiv cand medicul Mihai Badea rata Revelionul. Uneori se intreba daca nu cumva erau chemati in mod deliberat la minister, ca sa nu se bucure de sarbatorirea unui nou an. De Craciun, nici atat… (…)
“Tot nu pot sa pricep de ce a trebuit sa fiu chemat de urgenta la minister”, isi spuse, cercetand cu o privire absenta compartimentul friguros, cenusiu si dezolant de gol.
Singurii sai tovarasi de calatorie fusesera doi tarani posomorati, care isi fereau privirile de el si care nu schimbasera nici un cuvant intre ei, de parca Revelionul venise peste ei ca o napasta. Cine stie ce suferinte ascundeau si chipurile lor zbarcite! La plecare, isi luasera traistele si damigeana – singurul obiect care contrasta vizibil cu starea lor de spirit – si iesisera grabiti, mormaind un “Ramas bun!” la care Mihai Badea, luat prin surprindere, nici macar nu mai apucase sa raspunda.
De jumatate de ora ramasese iar singur, si gandul il purtase inapoi la marea sedinta-fulger (cu tunete si fulgere) despre noile directive in privinta avorturilor. “Asa nu mai putem continua! Trebuiesc luate masuri severe, tovarasi!”, strigase isteric in microfon doctorita Danescu de la Municipal, imbracata fara cea mai mica urma de feminitate, intr-un costum negru si anost, si purtand cu fala un coc inalt, viguros. “Sporul natalitatii, dupa cum stiti cu totii ca sustine si conducerea noastra de partid si de stat, este o problema majora pentru tara noastra! Trebuiesc depistati fara intarziere si fara partinire toti factorii dusmanosi care provoaca avorturi in mod samavolnic, si adusi in fata instantei…”
Nimeni nu comentase. Probabil ca fiecare isi facea in minte socoteala la cate rapoarte a mintit ca a fost vorba de avorturi spontane, din neatentie, din neglijenta sau din nestiinta…
Usa se deschise brusc, cu un harait neplacut. Mihai Badea tresari si aruncandu-si ochii intr-acolo vazu un baietel slabut de vreo cinci ani, care, zarindu-i privirea incruntata, il masura speriat, clipind des din ochi, gata sa izbucneasca in lacrimi.
– Hei, pe cine cauti? Pe mama? il intreba Mihai Badea fara chef. Ce, ai incurcat compartimentul?
Baietelul clatina din cap, infiorat, si incepu sa tremure. Isi freca ochii intruna, nevrand pesemne sa dea drumul niciunei lacrimi, si nemaicutezand sa se uite la chipul lui Mihai Badea.
– Aha, te sperie mustata mea, presupun! mormai acesta, ceva mai imbunat, observand spaima copilului si simtind din senin nevoia de a vorbi cu cineva, fie el un pusti fricos si ratacit. Pai ce faceai daca ma vedeai cum eram acum cateva luni, ca aveam si barba?! Norocul tau ca m-a chemat zmeul cel pitic si rau la palat si mi-a spus ca barba si mustata mea nu sunt potrivite cu slujba mea, ca daca vreau sa mai raman la palat trebuie musai sa ma rad. Asa ca nenea Mihai si-a ras barba, dar tot si-a lasat mustata, chiar mai groasa ca de obicei, uite-asa, macar cu atat sa-i faca in ciuda zmeului pitic si rau! Nu-i asa ca si tie iti place sa-i faci in ciuda zmeului pitic si rau?
Mihai Badea insirase vorbele la intamplare, doar pentru a-l linisti pe baiat.
– Zmeii nu-s pitici, is uriasi, iac-asa de uriasi, sopti pustiul mirat, cu un glas usor ragusit, si desenand cu mainile in aer niste forme numai de el pricepute.
– Ei bine, eu cunosc un zmeu pitic si daca vrei o sa-ti mai povestesc despre el, insa mai intai trebuie s-o gasim pe mamica, bine? Probabil ca si ea te cauta. Hai cu mine!
Mihai Badea il lua de mana pe pusti si o pornira pe coridorul friguros, sa cerceteze compartimentele vecine.
*
Se intunecase afara si stelele sclipeau reci si indepartate prin geamurile inghetate ale trenului. Mihai Badea ofta si il privi pe pustiul care atipise cu capul pe genunchii lui.
Presimtise din primele clipe de cand o pornisera pe coridorul dezolant al trenului ca nu aveau sa dea de nici o mamica.
Uitandu-se mai cu atentie la baietelul firav, ii vazuse puloverul albastru rarit la coate, pantalonii cafenii de lana prea lungi, stand sa cada de pe el, tenisii negri scalciati si cu sireturi destramate, caciulita rosie prea larga, trasa peste cap pana la sprancenele decolorate – toate, probabil, lucruri mostenite de la alti frati mai mari. Pustiul privea incruntat spre nicaieri si strangea intr-un pumn o bancnota de douazeci si cinci de lei. (…)
– Lasati-l cu noi, ii spusese conductorul, dand din umeri, si l-om cobori la gara urmatoare sa-l ducem la postul de militie, au sa-i dea ei de urma muierii aleia, fir-ar ea sa fie de mama iresponsabila, ca-i al nu stiu catelea caz din anul asta cand isi lasa copiii in tren! Odata am dat chiar peste un nou nascut, care urla de mai mare jalea. L-au dus la orfelinat, saracu’, ce sa-i faci…
Pustiul il stransese disperat de mana si incepuse sa-si frece iar ochii obositi.
– Lasati ca-l duc eu, e cam speriat, sarmanul, oftase Mihai Badea, coborand vocea si mangiindu-si mustata, ganditor. O sa mai stau de vorba cu el, intre timp, poate ca mai aflu ceva despre parintii lui, poate ca, totusi, e o greseala la mijloc… Vrei sa mai stai cu mine, micutule? il intreba el pe baietel, intorcandu-se spre el si privindu-l pentru prima data cu un usor suras pe buze.
Copilul dadu din cap, fara sa scoata vreun sunet.
– Si, apropo, eu ma numesc Mihai. Tu cum te numesti?
– … Mihai, rasunase ca un ecou glasul putin ragusit al copilului.
– Cum doriti, spusese conductorul tragandu-si sapca pe frunte si privind cu un inceput de indoiala la mustaciosul si pustiul care se tineau de mana si pareau sa se inteleaga foarte bine. Daca te uitai mai bine la ei, parca si semanau putin.
Poate ca-si bat joc de mine, om batran, isi mai spusese conductorul inciudat, intorcandu-le spatele.
*
Coborara din autobuzul gol si inghetat si o pornira tacuti pe jos. Pe strada nu era aprins nici un felinar. Lumina putina si precara venea de la stelele reci si de la zapada cazuta cu o noapte in urma, care le scartaia sub picioare.
Cand ajunsesera in gara, Mihai Badea se indreptase catre primul militian pe care-l zarise, dar pustiul il stransese din nou de mana, cu disperare, parca stiind ce avea sa urmeze, si atunci trecusera de militian fara sa se opreasca si se urcasera in autobuz.
– Stii ce, rostise Mihai Badea, mai mult pentru sine, hai sa luam lucrurile pe rand. O sa dormi la mine in noaptea asta, si pe urma mai vedem noi ce si cum.
De-abia atunci isi daduse seama ca micutul nu avea decat puloverul pe el si, oftand, isi scosese fularul negru si gros de lana, pe care i-l tricotase mama lui cu multi ani in urma, si il infasurase pe Mihaita cat putuse el mai bine.
Acum mergeau tacuti pe strada, pustiul inghetat nu avea chef de vorba, fusese foarte tacut, de parca tot nu se dumirea ce se intampla cu el, si se blocase. Mihai Badea nici acum nu stia daca pe baietel il chema tot Mihai, ca pe el, sau doar ii inganase atunci numele, ca sa nu-l uite.
– Nu te sperie intunericul, dupa cate vad! remarca el.
Baietelul clatina din cap, fara sa vorbeasca.
Cand, in sfarsit, intrara in bloc, Mihai Badea observa ca nu mergea liftul.
– O sa urcam opt etaje pe jos, sa facem sport, ofta el. Ne mai incalzim cu ocazia asta, da? Bine ca nu prea avem bagaje… Mai ales tu… Nu-i asa, Mihaita?
Pustiul isi inalta spre el ochii de culoarea nisipului, acum inrositi de frig si de neodihna. Il privea mirat, continuand sa taca.
– Bine, bine, las’ ca vorbesc eu si pentru tine, ofta Mihai Badea din nou. Vad ca tu ti-ai uitat limba in tren! Acum o sa faci cunostinta cu Morocanosul din povestea cu Alba ca Zapada. E tatal meu. (…)
Urcara domol si in tacere scarile intunecoase. Pustiul il tinea strans de mana pe Mihai Badea. Parea ca se hotarase sa mearga oriunde cu el.
Mihai Badea fu nevoit sa sune prelung la usa, tinand degetul apasat pe sonerie mai multa vreme.
– Mi-am uitat cheile, ii explica micutului, care se incapatana sa taca si sa-l tina strans de mana, fara sa-l priveasca.
Intr-un tarziu, usa se deschise. Batranul Badea nu era intr-o pasa prea buna. Nici nu se uita la ei, ci le intoarse imediat spatele.
– De-abia acum au dat drumu’ la lumina, bombani, tarsaindu-si picioarele inspre sufragerie si continuand sa monologheze. “Ora de sacrificiu”, ptiu! Bine ca n-ai venit acum o ora, ca ramaneai naibii in lift! Caloriferele-s reci, gazele de-abia palpaie… Lucrezi o viata intreaga cu gandul la pensie, si, cand te trezesti acasa, in frig si intuneric, iti vine sa te-arunci pe geam! Ala de sus iar a avut petrecere azi noapte, de parca nu i-ar fi ajuns noaptea de Revelion si sfantu’ Vasile; asa ca n-am putut sa pun geana peste geana! Noroc ca azi noapte au dat apa calda pe la ora trei si-am putut macar sa fac o baie ca lumea, cu ocazia asta…
Mihai Badea, care tocmai se descaltase si se aplecase pentru a-l descalta si pe pusti, incerca sa-si ascunda un nou oftat, la gandul perdafului pe care avea cu siguranta sa-l primeasca cat de curand de la vecinul lor de dedesubt, care, intamplator, era chiar presedintele blocului.
– Ce-ai ramas acolo, in hol? striga batranul cu voce aspra. Cine se smiorcaie acolo?!
Mihai Badea se ridica, ii scoase caciulita de pe cap baietelului, observandu-i cu mirare parul galben ca spicul graului, tuns perie, si, dupa ce il privi o clipa, cercetator, il trase dupa el in sufragerie.
– El e Mihaita, spuse el scurt, continuand pe acelasi ton raspicat si evitand sa intre in amanunte. L-am gasit in tren. Iti povestesc eu mai tirziu. Acum e frant de oboseala, o sa-l culc in fotoliul-pat.
Incepu sa aranjeze patul pentru baietelul care ramasese nemiscat in pragul camerei. Batranul Badea ii aruncase o singura privire, scurta si mohorata, prin lentilele groase ale ochelarilor, si apoi isi aprinsese un Marasesti, asezandu-se innegurat la masa. Tragea cu sete din tigara, fara sa-l bage pe pusti in seama, si ramase tacut pana cand termina Mihai Badea de aranjat patul.
– Hai, amice, nu sta, dezbraca-te! spuse acesta fara sa se uite la baietel, aranjand patura pe pat.
Baiatul il asculta si incepu sa se dezbrace, mecanic. Isi scoase fara nici un cuvant puloverul albastru si pantalonii maronii din lana, in buzunarul carora indesase bancnota de douazeci si cinci de lei, si ramase in niste ciorapi lungi galbui si un tricou ponosit, de un verde inchis. Isi aranja hainele cu grija pe spatarul unui scaun si apoi se vari sub patura, intorcandu-se cu fata la perete.