Cine misca piata? (1)

O lume intreaga se zbate, astazi, sa grabeasca mersul economiei. Aruncand  in joc bani, tot mai multi bani, forte umane, resurse materiale. Toate puse in miscare de o uriasa masinarie: piata.
Anii 2000 ne-au adus confirmarea  ca o mare parte a omenirii, chiar cea mai mare, a invatat ca numai piata, prin puterile ei, impinge economia inainte. Sau, dimpotriva, o tine in loc ori o trage inapoi, atunci cand motoarele pietei nu sunt bine reglate. Dar cine misca piata? Desigur, concurenta, comertul liber, preturile libere, in general libertatea economica.
Pentru noi, romanii, ideea de piata libera nu  a avut multa vreme nici o relevanta. O economie de comanda, cum a fost economia romaneasca pana in ’89, nu da doi bani pe piata. Mai cu seama pe piata libera.
In noiembrie ’89, Ceausescu ne daduse asigurari, inca o data, ca genetica ar putea produce minuni, candva, astfel incat plopul sa faca pere iar rachita micsunele, dar ca Romania nu va avea niciodata economie de piata. Pana atunci, vreme de aproape un sfert de veac, economia romaneasca se miscase incotro indicase el. Cu o simpla mutare a degetului, pe harta sau pe teren, a facut sa dispara cartiere intregi, in Bucuresti sau in orase provinciale, in locul lor  au fost ridicate platforme  industriale, asa ca Romania si-a inmultit exploziv stabilimentele economice, fie ca avea nevoie de ele, fie ca nu avea.
Fara indoiala, Ceausescu ignora piata, cu legitatile ei. Dar aducea in prim-plan legea lui, care propagandistic suna frumos: “Dezvoltarea armonioasa si multilaterala a tuturor judetelor tarii”. Transpunerea in realitate a acestei legi a insemnat milioane de tarani rupti de matca lor si de morala lor traditionala, facuti muncitori peste noapte, la oras, mutati in blocuri sordide, construite la repezeala, obligati sa suporte noile reguli ale asezarilor urbane, unde totul se dadea cu ratia: si apa calda, si apa rece, si caldura, si lumina, si painea, si zaharul, si uleiul, si salamul, fiind manati, toti acesti oameni, in batalia industrializarii tarii. Romanii au crezut in aceasta batalie si s-au aruncat in ea cu speranta ca industrializarea ne va scapa de saracie. N-a fost sa fie asa.
Ceausescu si-a vazut insa visul implinit, falindu-se ca Romania devenise tara industrializata si ca in fiecare judet se putea mandri cu un puternic detasament muncitoresc, “parte integranta a clasei conducatoare”. O simpla iluzie ideologica. Pentru ca, in realitate, cu o industrie care incerca sa imite, in miniatura, harta mare a economiei mondiale, Ceausescu ambitionandu-se sa producem totul in tara, de la avioane, masini-unelte, fabricate chimice la cosuri de nuiele si papuci de papura, Romania a pierdut marile batalii pentru specializare, productivitate, eficienta, in final pentru competitivitate, ce au marcat sfarsitul veacului XX. Am intrat in secolul XXI ramasi mult in urma, pe un loc codas in clasamentul mondial al competitivitatii si detinand ultimul loc din Europa la capitolul nivel de trai.
Economia romaneasca, rupta de piata, de legitatile ei, a pasit granita in noua istorie de dupa decembrie ’89 impovarata de adanci decalaje ce ne desparteau – si inca ne despart – de tarile avansate. Consecinta ? Ne-au napadit inflatia, somajul, scaderea veniturilor reale. Industria a continuat sa consume in nestire materii prime si resurse energetice, facand sa sporeasca an de an cererea de importuri, fara sa asigure in compensatie valoarea adaugata necesara. Concurenta, liberalizata intr-un tarziu prin lege, a ramas in buna masura subjugata vechilor mentalitati. In economia noastra, dominata de o eficienta modesta si de absenta competitivitatii, multe intreprinderi au continuat sa produca pierderi in loc de profit.
Acum, si politicienii, si economistii, si populatia vor radicalizarea reformelor. Numai ca un astfel de pas, daca il vom face, nu va insemna nici pe departe, asa cum cred multi, o cale directa catre un stat generalizat al bunastarii, care sa aiba grija de toti cetatenii, de la copii la batrani in egala masura. Inca o iluzie, asadar. O viziune idilica, rodul unei imaginatii de tip populist.
In realitate, radicalizarea reformelor va avea succes in masura in care va fi legata, intai si intai, de regenerarea muncii potrivit legilor pietei. Am dobandi astfel un nou mediu de afaceri, care sa incurajeze si sa stimuleze competitia economica, libera initiativa, asumarea riscului. In locul delasarii si inselaciunilor. Mai departe, insa, bunastarea n-o vom putea obtine decat prin munca performanta. Intr-o economie de piata functionala.