Cine nu și-a asigurat casa poate fi amendat
Proprietarii care nu și-au asigurat până acum casele printr-o poliță obligatorie sau una facultativă mizând pe faptul că obligativitatea încheierii unei asigurări intră în vigoare abia în a doua jumătate a anului pot fi amendați în orice moment de către primării
Proprietarii care nu și-au asigurat până acum casele printr-o poliță obligatorie sau una facultativă mizând pe faptul că obligativitatea încheierii unei asigurări intră în vigoare abia în a doua jumătate a anului pot fi amendați în orice moment de către primării, spun oficialii Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID).
Termenul inițial până la care proprietarii de locuințe trebuiau să încheie o asigurare pentru a nu fi sancționați era 15 ianuarie 2011, dar un anunț publicat de Ministerul de Interne la sfârșitul anului trecut informa că termenul a fost prelungit cu încă șase luni.
“Mulți proprietari au înțeles din acest anunț că nu mai sunt obligați să își încheie o poliță de asigurare a locuinței, dar lucrurile nu stau așa”, spune Marius Bulugea, președintele PAID. Oficialii companiei susțin că anunțul MAI nu are putere juridică în condițiile în care nu a existat o lege sau ordonanță de urgență care să modifice prevederile anterioare.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026