Cine rade la urna

In afara de cateva porniri juvenile – asta se petrecea prin primele clase de liceu -, nu am tinut vreodata un jurnal. Mi s-a intamplat insa, extrem de rar, sa mai fac unele notatii, fie dintr-o calatorie, fie marcat de vreun eveniment anume, fie, in sfarsit, sub impresia unei lecturi recente.

Gasesc astfel o insemnare de acum aproape 20 de ani, pusa in pagina dupa ce rasfoisem o revista saptamanala. Referindu-se la un patimas comentator si editor al lui Panait Istrati, un critic, altfel demn de toata stima, scria atunci, lasandu-se usor furat de condei: «A aflat ca idolul sau, tanarul T., a ratacit pe strazi toata noaptea, pentru ca marile dureri paralizeaza». Notam cu malitie ca mi-l si inchipui pe tanarul T. incapabil de miscare, dar dornic sa-si consume preaplinul, obligat prin urmare sa strabata strazile intr-un carucior pe rulmenti, ajutandu-se cu osardie de maini. Trec peste cinismul insemnarii (eram cu doua decenii mai tanar), dar nu pot sa nu remarc ca, scapat de sub control, pixul, ori chiar calculatorul, ne poate juca feste.

Poate ca nu mi-as fi adus aminte de acest, pana la urma, amanunt, daca problemele de deplasare a individului nu s-ar fi pus cu acuitate cu prilejul unei consultari la nivel national. Chemati sa se pronunte in legatura cu modificarile aduse Constitutiei, romanii s-au dus ori nu s-au dus la vot. Devenita o chestiune de prestigiu pentru organizatori (dar si un test extrem de pretios in vederea scrutinurilor viitoare), prezenta la urne s-a transformat intr-o adevarata cursa contracronometru, motiv pentru care s-au pus in functiune toate mijloacele de convingere. Trec peste faptul ca in unele localitati s-a ajuns la procente fabuloase, ce depaseau cu mult populatia asezarilor. Nici macar votul decedatilor nu mi se pare chiar atat de ciudat, mai ales ca obiceiul nu dateaza de azi, de ieri. Pana si aparitia celebrelor urne volante mi s-a parut ca s-ar putea inscrie in regula jocului. Explicatia oferita insa stolurilor de agenti purtatori de urne mi s-a parut nu numai de tot rasul, ci de-a dreptul grava. «Urnele mobile – spunea un inalt demnitar – au fost scoase pe strada, in piete si supermarket-uri, intrucat si acolo se puteau gasi persoane netransportabile. Pot fi oameni netransportabili si in piata si la gara».

Daca scaparile de stil ale unui condeier pot fi salvate cu un zambet ori cu o ironie mai muscatoare, deraierile unor oameni politici au bataie mai lunga. Iar daca in primul caz poti scapa intorcand pur si simplu pagina, in cel de-al doilea iti vine chiar s-o iei la fuga incotro vezi cu ochii. Oricat de netransportabil ai fi.