Cine răspunde pentru blocajul reactoarelor de 4 mld. euro, „un proiect bun în sine“

Blocajul de la reactoarele 3 și 4 amintește însă de lista lungă a proiectelor de centrale noi concepute în anii de creștere economică din care nu s-a ales nimic. Întrebarea care se ridică este cine răspunde de acest eșec și care sunt riscurile la care se supune România?

Într-o prezentare recentă, făcută cu ocazia unei conferințe pe tema energiei eoliene – aparent singurul lucru care mai mișcă în energia românească -, Alexandru Săndulescu, director general de politici energetice din cadrul Ministerului Economiei, spunea că în următorii zece ani cam 28% din unitățile de producere a energiei electrice existente trebuie înlocuite și până în 2035 mai bine de jumătate din vechile centrale ar trebui schimbate cu grupuri noi.

În tot acest scenariu, care face parte din noua strategie energetică a României pentru 2011-2035, menită s-o înlocuiască pe defuncta strategie pentru 2007-2020, capacitățile nucleare ar trebui să se tripleze, scrie revista BUSINESS Magazin (www.businessmagazin.ro).

Pe hârtie, lucrurile stau bine, graficele urmează o logică absolut normală în care vechile centrale termo vor fi înlocuite de hidrocentrale noi și de reactoare mari. În realitate însă, patru din șase investitori au decis să spună adio investiției în cele două reactoare noi de 4 miliarde de euro de la Cernavodă.

Statul, reprezentat de Nuclearelectrica, stă acum pe un munte de acțiuni nedorite, după ce a reușit să mai aibă doar doi parteneri în proiect – Enel și ArcelorMittal România -, după ce cehii de la CEZ au plecat încă de anul trecut, iar RWE (Germania), GDF SUEZ (grup franco-belgian) și Iberdrola (Spania) au anunțat în comun că se retrag din cauza incertitudinilor economice.

Nemții au plecat și dintr-un parc eolian

Cu puțin înainte de acest anunț, RWE se mai retrăsese dintr-un parc eolian din cauza faptului că procesul de autorizare dura nepermis de mult. Totodată, centralele de mii de megawați pe care au anunțat că le fac marile companii energetice străine alături de statul român nu au depășit faza de proiect, asta în cazul fericit în care încă se mai lucrează la ele.

Aceste exemple completează un peisaj înghețat în care reorganizarea sistemului de producție a energiei prin formarea celor doi giganți energetici bate pasul pe loc, mulți specialiști spunând că și acest proiect este mort. Ultimii ani arată însă că acesta nu ar fi primul proiect blocat, nici ideea creării unui singur campion național neavând mai mult succes, deși a pus pe foc o piață întreagă.

“România a dovedit până acum că-și poate permite să piardă multe lucruri. Proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă nu ar fi primul. Problema este că noi avem obligații asumate prin tratatul de aderare. Investițiile de mediu în termocentrale nu au fost făcute. Unele unități se vor închide, așa că putem deveni deodată importatori de energie. Cine răspunde de aceste lucruri?”, se întreabă un specialist în industria nucleară care preferă să vorbească sub protecția anonimatului. Păstrarea anonimatului în această perioadă este o constantă când vine vorba de Cernavodă, deoarece – având loc renegocieri și repoziționări ale companiilor – oamenii din domeniu preferă să nu fie asociați cu declarații referitoare la proiect.

Eficiența centralelor este scăzută, spun specialiștii în energie

La rândul lor, surse din marile companii care au fost implicate în proiectul reactoarelor 3 și 4 susțin ideea că tergiversarea unor proiecte majore la infinit poate transforma România dintr-un exportator net de energie într-un importator: “Parcul de generare al României este foarte vechi. Eficiența centralelor este scăzută. Care este capacitatea României de a negocia o nouă amânare pentru îndeplinirea obligațiilor de mediu? Uniunea Europeană se va uita spre noi și va zice: fonduri europene nu ați luat, centrale nu ați făcut, drumuri nu aveți. De ce v-aș mai păsui? Închideți!”.

Cea mai mare problemă este că în 2012 va veni scadența la marile termocentrale în ceea ce privește investițiile de mediu. În acel moment, cei care au făcut proiectele necesare vor merge mai departe, iar cei care nu le-au făcut vor fi obligați să închidă în cazul în care nu vor fi obținute niște extinderi de termene. “Problema este că nu vorbim numai de reactoarele 3 și 4. Când am venit în România, se vorbea despre o strategie 2007-2020. Foarte bună strategia. Am contribuit și noi la ea. Nu s-a făcut nimic. Acum se face o altă strategie. Problema este că și proiectele energetice au perioade favorabile și nefavorabile. Când am avut creștere economică, nu am făcut nimic. Acum este mult mai greu. Când România era pe val, o altă piață, Turcia, trecea prin momente dificile. Acum România nu-și mai revine, iar Turcia a devenit una dintre cele mai interesante piețe la nivel global. Timpul care s-a pierdut e bun pierdut”, spun sursele citate.

Poate statul să construiască singur cele două reactoare de la Cernavodă?

Totodată, ideea ca statul să facă aceste investiții de unul singur, cu fonduri proprii, nu pare să-și găsească susținerea în rândul specialiștilor din domeniu. Reactoarele 3 și 4 de la Cernovadă nu pot fi finanțate în totalitate de stat nici dacă Nuclearelectrica se listează la Bursă și nici prin capitalurile pe care le are compania.

“Statul nu poate face nici măcar o singură unitate. Situația de acum este complet diferită față de ceea ce s-a întâmplat în cazul unităților 1 și 2 de la Cernavodă. Acelea erau unități în care majoritatea cheltuielilor erau făcute înainte de anii ’90. Și atunci au fost probleme când au fost luate credite cu garanția statului, iar acum este și mai rău. Nu mai suntem în anii 2002-2003”, spune un alt specialist care a preferat să-și păstreze anonimatul.

Un alt scenariu luat în calcul a fost acela al realizării celor două reactoare pe rând și nu simultan. Experții din domeniul nuclear spun că de fapt așa proiectul ar ajunge să coste și mai mult: “Să faci o singură unitate te costă mai mult pentru că pierzi toate sinergiile pe care le ai din construirea simultană a celor două reactoare. Să construiești un singur reactor acum te costă cam 2,5 miliarde de euro. Bine, există varianta să listăm compania la bursă, să punem toate capitalurile pe care le avem și tot nu cred că strângem un miliard de euro. De fapt noi d-aia ne-am dus la investitori. Nu l-am fi făcut altfel singuri? Ar fi fost mândria noastră”.

Astfel, ideea unui parteneriat public-privat va merge mai departe, dar și aici sunt probleme chiar și pentru cele două companii rămase în cursă: Enel și ArcelorMittal România. “Să spunem că vor rămâne și Enel și ArcelorMittal. Mai departe depinde de capacitatea de finanțare. Un astfel de proiect ajunge în final să coste cam 6 miliarde de euro. Pentru Arcelor, o participație mare înseamnă o sumă mare și, mai mult, energia nici măcar nu este core-businessul Arcelor. Enel are datorii mari pe plan internațional. În termeni tehnici, da, proiectul poate merge mai departe, dar practic cine poate să pună atâția bani pe masă?”, se întreabă surse din companiile care au fost implicate în acest proces.

Potrivit acestora, chiar dacă au apărut în presă informații potrivit cărora companii rusești, chinezești, americane sau canadiene ar vrea să fie și ele implicate în proiectul celor două reactoare, este puțin probabil ca un astfel de lucru să se întâmple: “Poate într-un an, dacă proiectul se va regândi, revenim și noi”.

Ce a mers prost?

Potrivit celor care au fost implicați în acest proiect, greșeala majoră pe care a făcut-o statul român și care a dus la tot acest blocaj a fost creșterea aproape peste noapte a participației pe care Nuclearelectrica o avea în EnergoNuclear, compania de proiect pentru realizarea reactoarelor noi de la Cernavodă. La momentul respectiv, fără prea multe explicații, statul și-a majorat participația de la 20% la 51% pentru ca ulterior să revină la ideea de a și-o diminua, nefiind capabil să susțină un astfel de efort investițional. “Creșterea participației la 51% a fost o prostie mare de tot. Acesta este unul dintre lucrurile care au dus la blocajul proiectului. Și-au dat și ei seama, dar s-au temut de atacul politic. Naționalismul exacerbat este bun doar dacă-l poți susține în mod real, nu declarativ”, cred oamenii din domeniu.

În ciuda acestor lucruri, proiectul celor două reactoare de la Cernavodă rămâne unul bun, lucru recunoscut la unison de toți oamenii din piața energiei. Dincolo de detaliile tehnice, ultimii ani au făcut să lipsească acum un lucru esențial: încrederea investitorilor în statul român, după cum spune reprezentantul unui gigant energetic european: “Proiectul rămâne un proiect bun în sine, cu o tehnologie foarte bună, dar la fel de clar este și faptul că vorbim de un proiect care este întârziat de doi ani. Un proiect nuclear este în sine un lucru major, dar dacă mai adaugi și întârzieri, vorbești și de bani, și de timp pierdut. Dacă pornești la drum cu un proiect atât de mare, trebuie să ai o încredere mare. Țările în care plasezi bani atât de mulți sunt ordonate în funcție de încrederea pe care le-o acorzi”.

Calendarul unei amânări

Octombrie 2007
Sunt aleși cei șase investitori străini pentru Cernavodă dintr-o listă lungă în care au figurat inițial nume precum Energy Holding sau Lafarge. CEZ, Enel, GDF SUEZ, RWE, Iberdrola și ArcelorMittal România erau companiile cu care statul a ales să înceapă reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. (foto:Theodor Chirica, director Nuclearelectrica)

Iunie 2008
După luni bune de negocieri, statul decide că, în loc de 20% din proiect, vrea 51%. Fără prea multe explicații, valoarea proiectul se dublează de la 2 la 4 mld. euro, iar pachetele deținute de investitori se reduc. Primii 4 ajung să controleze câte 9,15% din acțiuni (CEZ, RWE, Enel și GDF SUEZ), iar Iberdrola și Arcelor preiau câte 6,2% fiecare.

Noiembrie 2008
Se semnează acordul investitorilor.

2009
Se înființează compania de proiect EnergoNuclear. La conducerea ei este numit Dan Ionescu, membru al PD-L, care la bază este inginer de aviație. Ulterior este înlocuit cu un specialist în domeniul nuclear, Dragoș Popescu.

Septembrie 2010
CEZ părăsește proiectul reactoarelor 3 și 4. Mai rămăn Enel, RWE Power, GDF SUEZ, Iberdrola, ArcelorMittal România și Nuclearelectrica.
În loc de începerea construcțiilor, acordul investitorilor se prelungește până la sfârșitul lui 2010.

Ianuarie 2011
Statul cumpără participația de 9,15% la care renunțase CEZ, evitând astfel dizolvarea proiectului.
Acordul investitorilor este prelungit până în februarie, astfel încât să aibă loc o nouă reîmpărțire a acțiunilor în EnergoNuclear.
Bechtel, Lavalin și Atomtechnoprom depun ofertele în vederea atribuirii contractelor de inginerie și construcție în valoare de 3,2 miliarde de euro fără TVA.
RWE, Iberdrola și GDF SUEZ se retrag din proiectul reactoarelor 3 și 4. Statul îi mai are alături doar pe italienii de la Enel și pe ArcelorMittal România. Negocierile continuă, intenția statului fiind de a-și reduce participația chiar și sub 40%.