Versiunea completă
Energie

Cine sunt creditorii Hidroelectrica și cum îi afectează insolvența companiei?

Raportul administratorilor Hidroelectrica, semnat chiar de președintele CA Remus Vulpescu la finalul lunii mai, aprecia "soliditatea deciziilor" și "viziunea anticipativă a managementului" din 2011. O lună mai târziu același Vulpescu semna intrarea în insolvență a celui mai mare producător de energie al țării. Cum a devenit Hidroelectrica într-o lună un "dezastru de management"?

Roxana Petrescu · 22 iunie 2012 · 2 min de citit

Potrivit KPMG, Hidroelectrica are împrumuturi pe termen lung cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Citibank, ING Bank, EFG Eurobank Luxembourg, Unicredit Bank Austria, Banca Comercială Română, BRD Group Société Générale și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

“Conform acestor contracte de împrumut, societatea trebuie să îndeplinească anumite condiții, care includ printre altele indicatori financiari calculați pe baza situațiilor financiare ale societății întocmite în conformitate cu standardele inter­naționale de ra­portare financiară, situații care nu sunt dispo­nibile la data ra­por­tului nostru, fiind în curs de în­toc­mire. Neîndeplinirea condițiilor stipu­late în contractele de împrumut, inclusiv cele referitoare la indicatorii financiari, ar putea determina soli­citarea rambursării ancipate a acestor împrumuturi și în consecință anumite datorii pe termen lung ar trebui prezentate ca datorii pe termen scurt, fără a afecta capitalurile proprii ale societății”, este singura rezervă exprimată în raportul întocmit de KPMG pe data de 25 mai. Pe 15 iunie Hidroelectrica și-a cerut insolvența și a obținut-o pe 20 iunie.

Raportul de audit nu le-a dat atunci emoții băncilor creditoare ale Hidroelectrica, însă o lună mai târziu acestea au aflat cu stupoare că societatea intră în insolvență. În urma acestei măsuri, băncile ar putea fi nevoite să provizioneze împrumuturi de zeci sau sute de milioane de lei acordate companiei, ceea ce face ca riscurile la nivelul sistemului bancar să crească foarte mult. De ce nu a văzut auditorul această situație?

“Acești indicatori (invocați de Hidroelectrica în motivarea cererii de insolvență – n. red.) nu erau disponibili la data aprobării situațiilor financiare statutare de către consiliul de administrație a societății asupra cărora noi am emis un raport de audit cu rezerve. Noi urmărim cu atenție acest subiect și nu avem alte comentarii în acest moment”, au declarat ieri reprezentanții KPMG.

Un grafic detaliat al creditorilor Hidroelectrica, inclusiv sumele datorate este disponibil pe ZF Corporate, serviciul de știri cu plată al Ziarului Financiar.

Citește și