Cine sunt rușii vizați de noile sancțiuni americane
Președintele american barack Obama a anunțat joi sancțiuni vizând 20 de oficiali ruși, care se alătură altor 11 oficiali ruși sau proruși din Ucraina vizați de sancțiuni luni, relatează AFP, care prezintă numele de pe lista americană.
Președintele american barack Obama a anunțat joi sancțiuni vizând 20 de oficiali ruși, care se alătură altor 11 oficiali ruși sau proruși din Ucraina vizați de sancțiuni luni, relatează AFP, care prezintă numele de pe lista americană.
Agenția franceză de știri îi prezintă pe principalii oficiali politici și oligarhi vizați joi de Washington. Averile acestora de pe teritoriul Statelor Unite sunt blocate, iar relațiile comerciale cu ei sunt interzise.
Oficiali politici și militari
– Serghei Ivanov, șeful administrației prezidențiale, fost ministru al Apărării, foarte apropiat de președintele Vladimir Putin și provenind, ca și acesta, din cadrul KGB (serviciile secrete sovietice)
– Serghei Nrîșkin, președintele Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului)
– Andrei Fursenko, consilier al președintelui Putin
– Aleksei Gromov, primul adjunct al șefului Administrației Prezidențiale
– Vladimir Iakunin, șeful companiei publice de Căi Ferate, foarte apropiat de Putin
– generalul Igor Sergun, șeful GRU (serviciile speciale ale armatei)
Oligarhi și bancheri
– Ghenadi Timșcenko – a cărui avere este estimată de către Forbes la 15,3 miliarde de dolari – a înființat Gunvor, una dintre cele mai mari societăți de comerț cu petrol la nivel mondial. El este considerat unul dintre legăturile financiare ale lui Putin.
– Arkadi Rotenberg, un miliardar care a studiat judo împreună cu Putin la Leningrad (în prezent Sankt Petersburg), deține interese în domeniul bancar, în construcția de drumuri, transportul maritim, gaze naturale și petrol. Relațiile sale privilegiate cu Kremlinul i-au permis să obțină numeroase contracte publice fără licitație, potrivit presei moscovite.
– Iuri Kovalciuk, președintele Bank Rossia – vizată și ea de sancțiuni americane – face parte din primul cerc din jurul lui Putin. El este considerat de către Washington “bancherul personal al oficialilor de rang înalt din Rusia, inclusiv al lui Vladimir Putin” și unul dintre consilierii cei mai apropiați președintelui rus.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026