Versiunea completă
Ziarul de Duminică

CINEFLASH / Cum văd Casandrele de azi incălzirea globală

Cinematograful a fost intotdeauna pe fază in ceea ce privește amenințările la adresa planetei și a omenirii, in general, ori doar a unei anumite părți a ei: cea "bună" amenințată de cea "rea" – Vestul de Est, Nordul de Sud, Sudul de Nord, Estul de Vest, comuniștii de capitaliști și invers, băștinașii de cuceritori, pământenii de extratereștri, oamenii de animale, insecte, păsări și toată suflarea…

Andreea Chiriac Hentea · 1 iulie 2009 · 4 min de citit

 
Cinematograful a fost intotdeauna pe fază in ceea ce privește amenințările la adresa planetei și a omenirii, in general, ori doar a unei anumite părți a ei: cea “bună” amenințată de cea “rea” – Vestul de Est, Nordul de Sud, Sudul de Nord, Estul de Vest, comuniștii de capitaliști și invers, băștinașii de cuceritori, pământenii de extratereștri, oamenii de animale, insecte, păsări și toată suflarea de diverși viruși ucigași.
Era deci momentul ca, după filme despre ciocniri ale Terrei cu diverși meteoriți și comete, noi glaciațiuni, inundații furibunde, valuri gigantice, epidemii neiertătoare și invazii extraterestre, să apară producții in care incălzirea globală să fie ficționalizată cu maximum de efecte – fie ele doar de natură computerizată. Iar tehnologia e principala răspunzătoare pentru spectaculozitatea de netăgăduit a unui film precum “Numere fatale / Knowing”, care altfel scârție bine pe la incheieturile scenariului, e rizibil in numeroase momente și mai ales ii lipsește o minimă doză de umor, care ar fi adăugat autenticitate și relief personajelor. După ce subiectul – foarte fierbinte, de altfel, la propriu și la figurat – a inspirat documentare de mare impact precum oscarizatul An Inconvenient Truth ori Home (recent lansat la nivel mondial – in România a avut premiera pe durata TIFF-ului), noua producție marca Alex Proyas (The Crow, Dark City) preia ștafeta și pune in scenă istoria fictivă a unui profesor de astrofizică de la MIT, destinat să preia profeții – vechi de cincizeci de ani – ce anunță consecințe devastatoare ale incălzirii globale. In modul total previzibil cu care ne-au obișnuit filmele de gen, profesorul Koestler (devenit o Casandră căreia, evident, i se contestă profețiile, deși personajul are o autoritate științifică de neștirbit) se aruncă intr-un iureș salvator, care ii vizează in primul rând băiețelul (amenințat de un pericol incă necunoscut, dar bănuit de tată), părinții, sora, apoi restul omenirii. Principalul defect al filmului este ramificarea fastidioasă a intrigii, care se soldează cu o mulțime de personaje deloc necesare și o mulțime de piste narative lăsate neterminate, iar principalele calități sunt efectele speciale și componenta horror a poveștii, obținută din câteva secvențe dătătoare de fiori inghețați, precum cele petrecute in casa in ruină a Lucindei, intunecată, sumbră și izolată in mijlocul unei păduri pline de șoapte și năluciri, pe care protagoniștii o vizitează noaptea. Dacă secvențele ce incearcă să ilustreze coșmarurile micului Caleb și mai ales cele din epilogul filmului (care trimit la cuplul primordial, destinat să insuflețească o planetă virgină, cu un copac al cunoașterii confecționat din poleială și un lan de grâu foșnind a plastic, precum in reclama ceva mai veche a unei firme de decorațiuni interioare) sunt obositoare, zgomotoase și frizează kitsch-ul, Alex Proyas recuperează in zona vizuală punctele pierdute. El dovedește că nu și-a ieșit din mână prin secvența aterizării forțate a avionului, a dezastrului de la metrou, excelent filmat și ritmat și prin teribila scenă din final, ilustrată muzical cu acorduri din Simfonia a VII-a de Beethoven. Toate aceste orchestrații epice, plus interpretarea destul de rezonabilă (și mai puțin patetică decât de obicei) a lui Nicolas Cage, precum și cea expresivă a celor doi copii transformă filmul intr-o producție de acțiune reușită, chiar dacă discursul său este in cea mai mare parte tezist. Tonul firoscos al personajelor care incearcă să expună diverse trimiteri la episoade biblice, precum profeția lui Ezechiel, precum și amestecul accentelor SF, cu entitățile aferente, in toată tevatura, conduc evident către eșec orice demers de acest tip și la acest nivel. Rămâne insă interesantă incercarea de-a lansa o discuție despre relația dintre determinism și liber arbitru, dintre datele științifice și credință. Iar faptul că personajul lui Cage, deși sceptic și neconsolat de sfârșitul prematur al soției sale, ajunge să se elibereze prin credință valorează mai mult – prin simplitatea și puritatea gestului – decât poate intreaga poveste care ne-a ținut pe alocuri cu sufletul la gură, constituindu-se intr-un avertisment cât se poate de real, dar și cât se poate de hollywoodian construit, asupra virtualităților celor mai sumbre privitoare la planetă…
 
 
Numere fatale / Knowing. Productie SUA, 2009. Regia: Alex Proyas. Cu: Nicolas Cage, Rose Byrne, Chandler Canterbury, D.G. Maloney, Lara Robinson. Premiera: 19 iunie. Distribuit de: MediaPro Distribution.

Citește și