Cineva care știe să pună punctul pe Y/ de Stelian Țurlea
Octavian Andronic Anul 2000. Schimbarea schimbării Cronologie comentată a Mileniului III Fundația AlegRO În 1999, Octavian Andronic a început rubrica "Punctul pe Y", pentru grupul de presă Agenda din Timișoara, rubrică apărută apoi în mai multe publicații. Era un comentariu…
Octavian Andronic
Anul 2000. Schimbarea
schimbării
Cronologie comentată a Mileniului
III
Fundația AlegRO
În
1999, Octavian Andronic a început rubrica “Punctul pe Y”, pentru
grupul de presă Agenda din Timișoara, rubrică apărută apoi în mai
multe publicații. Era un comentariu scurt, zilnic, despre o
problemă politică a momentului, dublat de un desen satiric. A
continuat întreg deceniul, încât acum autorul are material
suficient pentru o cronică în mai multe volume. A apărut primul,
despre anul 2000. Autorul ar dori să continue, seria urmând să aibă
11 volume. “Încep cu acest an, <<2000 – Schimbarea
schimbării>>, chiar dacă mi s-ar putea reproșa că, tehnic, nu
face parte din primul deceniu al mileniului. De ce îl includ? În
primul rând pentru că așa vreau și nimeni nu mă poate împiedica. În
al doilea, pentru că în el se pot descifra originile tendințelor și
acțiunilor desfășurate pe parcursul următorilor. Este anul în care
se creează premisele ciclului de alternanțe politice și în care se
distilează proiectele politice valabile, care vor marca profilul
românesc al deceniului. Dar, mai ales, anul în care intră în scenă
un veritabil contingent de figuri noi, concomitent cu ieșirea unora
de care, astăzi, practic nu ne mai aducem aminte.” Cuvânt-înainte
de Adrian Cioroianu.
Wilhelm Dietl
Femei spioni
Editura Litera
Wilhelm Dietl, scriitor și jurnalist, a lucrat ca
agent de informații pentru serviciul de spionaj german în Orientul
Apropiat și Mijlociu, între 1982 și 1993 și a publicat mai multe
cărți despre terorism și politică externă. În cartea de față, el
ilustrează viețile femeilor care au schimbat fața spionajului, cu
precădere în al doilea război mondial și în perioada războiului
rece, indiferent că au lucrat pentru CIA, MI5, KGB sau Stasi. Sunt
paisprezece portrete de agente secrete.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026