Versiunea completă
Business Hi-Tech

Cingular supraliciteaza si castiga. Vodafone pierde

Operatorul american Cingular Wireless a urcat ieri oferta pentru achizitionarea AT&T Wireless, numarul trei pe piata SUA a telefoniei mobile, la 40,7 miliarde de dolari, obligand Vodafone sa se retraga din competitie.Afacerea trebuie deocamdata sa primeasca aprobarea autoritatilor americane care reglementeaza piata de telecom

Dan Dragomir · 17 februarie 2004 · 2 min de citit

Operatorul american Cingular Wireless a urcat ieri oferta pentru achizitionarea AT&T Wireless, numarul trei pe piata SUA a telefoniei mobile, la 40,7 miliarde de dolari, obligand Vodafone sa se retraga din competitie.
Afacerea trebuie deocamdata sa primeasca aprobarea autoritatilor americane care reglementeaza piata de telecom. Cingular Wireless ar deveni in urma achizitiei cel mai mare grup de telefonie mobila din SUA, depasind liderul pietei de acum, Verizon.
Conducerea AT&T tocmai se pregatea sa anunte ieri dimineata ca va bate palma cu Vodafone, cel mai mare operator mobil din lume dupa incasari, cand a sosit oferta supriza din partea Cingular, scrie The New York Times. Implicarea Vodafone in aceasta lupta urcase luni pretul AT&T Wireless la aproape 38 de miliarde dolari. Ieri, operatorul britanic a anuntat ca renunta la aceasta cursa, pretul fiind deja prea mare.
Analistii spun ca Cingular nu va trece usor peste aceasta achizitie, deoarece AT&T Wireless a fost vanduta in primul rand pentru ca avea probleme. Fost lider al pietei in SUA, AT&T Wireless a inceput in ultimii ani sa piarda teren, iar cresterea numarului sau de clienti este foarte redusa in comparatie cu principalii concurenti. Piata americana este departe de saturatie pe partea telefoanelor fara fir, iar cresterea va fi puternica in urmatorii ani, spun analistii. Totusi, daca pe ultimele trei luni din 2003 Verizon a adunat 1,5 milioane de noi clienti, iar Cingular a strans 640.000, AT&T Wireless a reusit sa castige doar 128.000 de noi utilizatori. Cu toate acestea, AT&T are 22 de milioane de abonati, care ii aduc anual miliarde de dolari in incasari.
Vodafone, care este prezent si pe piata romaneasca, unde controleaza aproximativ 20% din operatorul MobiFon-Connex, este acum la un pas de a pierde piata americana. Compania detine 45% din actiunile Verizon Wireless, care va deveni acum numarul doi in SUA. Compania mama -Verizon Communications – a anuntat insa ca vrea sa cumpere inapoi acest pachet in cursul acestui an. Oficialii Vodafone au declarat ieri ca nu exista nici o intentie de a renunta la operatorul american.
dan.dragomir@zf.ro

Citește și