Ciocoismul la CFR

Cu vreo trei saptamani in urma, accidentul feroviar de la Gugesti a fost zile in sir cap de afis in mass media. S-au formulat ipoteze cu privire la cauze, s-au pus intrebari in legatura cu incarcatura vagoanelor deraiate si legalitatea transportului. Prea putin insa s-a discutat un fenomen care, dupa parerea mea, merita cu mult mai multa atentie: ?pagubele colaterale” suferite de sutele, poate chiar miile de calatori al caror parcurs a fost intarziat cu multe ore, fara vina lor. Acestui subiect ii dedic randurile care urmeaza.

Accidentele, oricat de regretabile, se intampla, in pofida masurilor de prevenire adoptate. Personal nu cunosc detalii in aceasta materie, dar unii analisti afirma chiar ca la noi sunt mai putine accidente feroviare decat in alte parti. Asa o fi. Ceea ce ma socheaza este insa dispretul cu care sunt tratati calatorii ale caror calatorii sunt intarziate, uneori grav, ca urmare a unor accidente pe traseu si lipsa totala de masuri reparatorii.

In cazul la care ma refer, trenuri de pasageri au fost oprite in statii premergatoare celei in care s-a produs accidentul, iar calatorii au fost lasati sa astepte. O ora, doua, trei… Tratamentul – exact ca acela acordat unor saci cu cartofi. Nici un functionar nu a catadicsit sa explice oamenilor ce s-a intamplat, sa ii informeze despre durata intarzierii, sa le ceara scuze. Cat despre a le oferi un ceai sau o gustare, ce sa mai vorbim.

Pasagerii au platit un bilet – adica au incheiat un contract, prin care transportatorul se obliga sa ii duca la destinatie intr-un interval de timp, conform mersului trenurilor. Intr-o deja stabilita traditie, trenul poate intarzia zece minute sau zece ore fara ca transportatorul sa plateasca vreo despagubire pentru aceasta. Cazul la care ma refer a reliefat si un alt aspect, pe care il gasesc de-a dreptul inimaginabil. Unii calatori aveau trenuri de legatura – pe care le-au ratat, datorita culpei exclusive a transportatorului. Ei bine, in loc sa fie urcati in primul tren de legatura cu aceeasi destinatie, indiferent de categoria acestuia, li s-a comunicat, cu nerusinare, ca daca vor sa mearga cu rapidul, desi au bilet de accelerat, trebuie sa plateasca EI o diferenta de tarif. Pentru mintea feroviarilor romani, nu are nici o importanta ca oricum clientii lor vor ajunge mult mai tarziu la destinatie, fara sa aiba vreo vina – alta, bineinteles, decat aceea ca inca mai merg cu trenul. Feroviarii au regulamente (banuiesc) in care nu se specifica nimic in legatura cu raspunderea transportatorului fata de buna indeplinire a contractului de transport, care este biletul de calatorie, si nici cu obligatiile ce ii revin daca apar evenimente neprevazute, precum accidentul de la Gugesti. Cum de este posibil asa ceva?

Parintii si bunicii nostri ne-au tot povestit cum puteau sa isi potriveasca ceasul dupa momentul trecerii trenului prin satul lor. Dar asta se intampla inainte de razboi, cand regia publica a transporturilor reprezenta o forta sociala si economica remarcabila, perfect acoperita in calitatea si cantitatea serviciilor prestate. Venirea la putere a comunistilor a schimbat radical situatia; unii analisti afirma chiar ca regimul sovietic a bulversat cu buna stiinta transportul feroviar, la ei si in tarile satelite, ca un mijloc diabolic de a stresa si a ocupa timpul oamenilor, pentru ca acestia sa nu mai aiba timp de altceva. Cu sau fara buna stiinta, cert este ca intarzierea trenurilor a devenit un lucru absolut banal, fara ca aceasta sa atraga vreo raspundere pentru transportator.

Regimul comunist a trecut, caile ferate au ramas. Activitatea acestora s-a diminuat considerabil, pe masura ce mijloace alternative de transport au devenit tot mai competitive. Cu toate acestea, in mod paradoxal, mentalitatile – si impresia unui monopol de nezdruncinat – nu s-au modificat mai deloc la feroviarii romani. Calitatea serviciilor pe CFR a fost si a ramas execrabila, amintind bine de tot de ultimii ani ai regimului comunist. La fel si atitudinea ciocoiasca a salariatilor regiei, care ii striveste pe nefericitii ajunsi la mana lor. Singura problema reala a feroviarilor este sa isi protejeze privilegiile: salarii care cresc in termeni reali nu pentru ca muncesc mai bine sau aduc mai multe venituri, nu pentru ca aduc mai multi calatori platitori de bilete (sunt rute pe care deja nici nu se mai pune problema ca cineva sa plateasca altcuiva decat ?nasului”), ci pentru ca dau cu pumnul in masa si ameninta cu greva.

Desigur, este incurajator faptul ca alternative rutiere pentru transporturi de tot felul se impun pe piata. Nu ma mira nici faptul ca aceste alternative nu primesc vreo subventie bugetara, ci dimpotriva, contribuie din greu la bunastarea publica, fie si numai prin plata carburantilor, care includ taxe mai mari decat insusi costul combustibilului. In fond, transportatorii sunt intr-o competitie reala si benefica pentru toata lumea. Ei trebuie sa-si multumeasca clientii, pentru ca viitorul lor depinde de vanzarea de bilete.

Prin contrast, este absolut firesc ca amaratii care au plecat cu trenul de la Pascani sperand sa ajunga la Constanta sa ramana peste noapte in Gara de Nord, dupa ce au pierdut legatura. N-au decat sa ia trenul a doua zi, daca nu vor sau nu pot sa plateasca diferenta de la accelerat la rapid. Casiera are tot dreptul sa fie enervata de insistenta acestora de a primi un bilet la alt tren in aceeasi zi – regulamentul nu zice nimic in acest sens si, oricum, leafa ei nu va fi nici mai mare, nici mai mica daca acesti calatori, si altii ca ei, vor utiliza o cursa auto data viitoare, decat sa fie batjocoriti pe banii lor de regia publica a transporturilor feroviare. La CFR, restructurarea inseamna, de multe ori, ?externalizarea” unor servicii (adica, ne facem ca facem de ochii FMI, dar toti oamenii raman unde erau, aceeasi Marie cu alta palarie). Subventiile, platite generos din banii contribuabililor, ii ?motiveaza” serios pe cei care le primesc sa nu accepte in ruptul capului sa isi caute de lucru in alta parte. Unde, mai stii, or trebui sa munceasca si sa fie politicosi cu clientii.

Eu, ca potential calator cu trenul si ca etern platitor de impozite, ii intreb pe guvernantii nostri: Ne mai batjocoresc mult in felul asta?