Cioran in acid erotic (II)

Am stabilit, deci, ca ne aflam in fata unei carti ravasitoare, ce redimensioneaza decisiv “fiinta de hartie” a teribilului Cioran, suspendand-o o data mai mult intre anxietati si extaze, sublim si ridicol sau, daca preferati, intre grotescul pueril si energiile daimonice.

Intre compatimirea (noastra) amuzata, comprehensiunea malitioasa, admiratia sfidatoare, uluiala dispretuitoare s.a.m.d. Oricum, intre polaritati, enormitati si antimonii, adica asa cum de altfel a fost Cioran toata viata, cum si-a dorit si a reusit sa fie inteles, adulat, urat si respins. O fiinta exorbitanta, ex-centrica, Ubermensch suit pe Coasta Boacii si sufocat in “acest Paris ca un garaj”, dar unde pasiunea l-a ars la 70 de ani aidoma ca-n adolescenta fascinata de fetele familiei Barcianu.

Bun. Acuma, sigur ca, asa cum se prezinta, editia de la Samuel Tastet Editeur este lamentabila d.p.d.v. ingrijire documentara. Nu aflam nimic direct despre identitatea doamnei Friedgard Thoma, desi, tot citind, iti dai seama ca fusese casatorita si avea un copil, ca in momentul in care este supusa asiduitatilor erotice ale furibundului septuagenar rasinarean, avea un concubin, ca ex-sotul avea si el un copil din alta relatie, ma rog, multe, dar nimic despre formatia ei profesionala, despre cum si de ce a ajuns in preajma lui Cioran si cum s-a petrecut, cronologic, alunecarea in gratiile “Iovului sulfuros”. Ce e mai grav e ca lectorului roman nu i se spune nimic despre cele mari opt pete negre (absente) din textul editiei, ramele de raster marcate cu stampila: scrisoare cenzurata. Cine a cenzurat cele opt scrisori? Destinatara, din pudibonderie (!) si respect, vezi Doamne, fata de expeditor? Editorul german? Samuel Tastet? Nora Iuga? Ceata totala, truc mercantil de editor. Cititorul nascut in “neantul valah” trebuie sa ia suplimentul “Observatorului cultural” nr. 42 din 15-21 dec. 2005 ca sa afle ca editia germana, aparuta in 2000, a fost retrasa din librarii in urma protestelor executorului testamentar si ca varianta romaneasca (a doua din Europa) este vaduvita de cele opt texte care nu au mai putut fi reeditate in urma deciziei tribunalului. Cum ne lamureste Samuel Tastet – dar de ce in ziar si nu direct in carte?!? – “la 14 ianuarie 2004, o sentinta a Tribunalului din München interzicea publicarea acestor, de-atunci, faimoase opt scrisori ale lui Cioran, care nu vor inceta sa faca sa curga multa cerneala. Inca din momentul confruntarii intre executorul testamentar (reclamantul) si autoare, s-a iscat o aprinsa dezbatere referitoare la ce anume trebuie considerat ca fiind privat si ce nu, cu atat mai mult atunci cand e vorba de o persoana publica asa cum a fost Emil Cioran, prin insasi stralucirea pe care o emana opera sa”. Nu stiu cum se face, dar zeii rautaciosi ai receptarii parca fac anume ca, atunci cand nu e legionarismul, sa vina erotismul, iar cand nu e antisemitismul apare concupiscenta, parca pentru a amana indefinit accesul deplin la fondul ideilor de baza ale moralistului. Samuel Tastet marturiseste, cu dreptate, cred: “pentru mine, una dintre cele mai puternice revelatii este ca in sfarsit Emil Cioran poate fi cunoscut nu ca un misogin mizantrop impermeabil, ci mai degraba ca un om viu si metamorfozat de iubire. De insusi motorul vietii, cu alte cuvinte”.

Cam tardiva revelatie, ce-i drept, fiindca, de la scoala din Rasinari, la Brasov, Sorana Topa si anii “huliganilor” pana la Simone si Friedgard aceasta, Cioran a tot frematat sentimental cat in lupta cu cele luciferice. Numai ca toate privirile atintite postmortem asupra lui au fost monomaniacal teleghidate sa-i vada numai pe Hitler si Stalin, necum “fleacuri” precum Bach, Mozart, Dostoievski, Nirvana si toate celelalte. Mais, passons, vorba lui Caragiale.

In fata celor opt gauri negre ramanem sur notre soif. Cine sa aiba chef sa caute editia dintai si sa transfere-n samizdat scrisorile? Ce tragedii sexualicesti ar putea fi acolo? Ce nastrusnicii de Kama Sutra, sau ce marturisiri de neputinte drapate metafizic? Ce detalii anatomo-fizio-patologice isi va fi inventariat colericul ipohondru? Sau ce devoalari de acuplari si japonezerii apte sa duca la vreun sepuku scriptural? Pana la urma, nu conteaza, nebunia ramane divina, ca la groparii si bufonii shakespearieni, pentru care intreaga planeta nu-i decat un craniu de Yorick. Un craniu ce se poate rezuma la fel de bine – n-ar fi o noutate – si intr-o vulva.

Dincolo de contexte cu lipici precum acestea: “cred ca nu America de Nord, ci cea de Sud va duce cultura vestului mai departe. O prejudecata ridicola din partea mea, dar tot ce are o amprenta spaniola ma seduce”; “ultrapolitizarea spiritelor e o catastrofa fara egal. Mai bine diletantism decat ideologie, mai bine sa nu depinzi de nimic”, – pentru mine esentiala ramane scena din cimitirul Montparnasse, cand Cioran se duce-n vizita la propria-i lespede tombala. Ii sunt profund recunoscator doamnei Friedgard pentru acest divin detaliu: Cioran latrand – da, ati citit bine: latrand – de doua ori in fata acelei pietre negre pe care nu-i inscrisa nici o cruce. Iar replica lui e dementiala: “E mai bine sa-ti vizitezi mormantul inainte de moarte decat dupa”.

*) Friedgard Thoma, Pentru nimic in lume. O iubire a lui Cioran, traducere Nora Iuga, Est Editeur, 2005, 151 pag.