Ciprian Scrieciu: Urmarim sa atingem o cota de 40% pe piata caramelelor
Ciprian Scrieciu, directorul general si unul dintre actionarii companiei de distributie Saff Trading, s-a hotarat sa creeze branduri pe piata dulciurilor, pentru propriul sau business, dupa ce a participat in calitate de director de marketing in cadrul firmei Topway la crearea brandurilor "Untdelemn de la Bunica", "Tomi" si "Wiesana"
Ciprian Scrieciu, directorul general si unul dintre actionarii companiei de distributie Saff Trading, s-a hotarat sa creeze branduri pe piata dulciurilor, pentru propriul sau business, dupa ce a participat in calitate de director de marketing in cadrul firmei Topway la crearea brandurilor “Untdelemn de la Bunica”, “Tomi” si “Wiesana”.
Compania a inceput productia de caramele, sub brandul Cipi, in cadrul unei fabrici situate in Bragadiru, langa Bucuresti, in urma unei investitii de 1,2 milioane de euro. Scrieciu spune ca investitiile companiei in productie nu se opresc aici.
“Vrem sa fim cunoscuti ca un producator de dulciuri, pentru ca deocamdata toata lumea ne stie ca distribuitori. Pe piata caramelelor urmarim sa atingem o cota de piata de 40% in urmatorii doi ani”, declara Ciprian Scrieciu.
El mai spune ca anul acesta va incepe o noua investitie de circa 1 milion de euro pentru constructia unei noi facilitati de productie, tot la Bragadiru. Fabrica, construita pe 1.200 de metri patrati, va fi finalizata in februarie.
“Vom dezvolta si alte categorii de produse legate tot de piata dulciurilor. In momentul in care ai asigurata distributia pe caramele, mai poti adauga si alte dulciuri in portofoliul de produse. E chiar indicat”, considera el.
Pentru a sustine modernizarea si retehnologizarea primei fabrici, compania a folosit atat resurse proprii, precum si o finantare acordata de catre ING, in valoare de 500.000 de euro.
“Modelul” va fi aplicat pentru a sustine si cea de-a doua facilitate de productie a Saff.
Unitatea de productie a companiei cuprinde o hala de 770 metri patrati, trei linii de fabricatie pentru doua tipuri de caramele si doua linii de ambalare. Deocamdata fabrica de la Bragadiru are 50 de angajati, insa in perioada urmatoare procesul de recrutare se va axa pe departamentele de marketing si de vanzari. Compania estimeaza ca in acest an productia de caramele va genera 20% din cifra de afaceri a grupului.
“Si businessul nostru de distributie va creste in acest an. Estimam ca vom incheia cu o cifra de afaceri de 55 milioane de lei (15 mil. euro)”, spune Ciprian Scrieciu.
Saff Trading a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 47 milioane de lei (12,8 mil. euro), in crestere cu 15% fata de 2004. Compania realizeaza distributie directa, in Oltenia si Arges, iar in celelalte zone lucreaza cu agenti distribuitori.
“Pe piata dulciurilor trebuie sa te misti foarte repede, sa vii intotdeauna cu ceva nou, chiar daca in mare parte produsul nu se schimba. Trebuie sa inovezi, sa te adaptezi trendurilor occidentale, pentru ca deja nu mai vorbim despre vanzarea de dulciuri, ci despre jucarii care se vand intr-un pachet de caramele”, adauga Scrieciu.
Pentru a-si eficientiza activitatea de productie, Saff a inceput deja activitati de export. Primul parteneriat se deruleaza in Ungaria, cu lantul francez se retail Auchan, urmatorul pas fiind Bulgaria.
“In Ungaria, partenerii nostri vor un produs competitiv din punctul de vedere al pretului”, explica Scrieciu.
Anul acesta, exporturile de caramele vor asigura circa 10% din vanzarile totale pe acest segment, potrivit estimarilor lui Ciprian Scrieciu.
“Acum putem produce in jur de 100-120 de tone de caramele lunar, insa pe piata locala nu vindem decat 80 de tone. Este normal in aceste conditii sa ne orientam spre export, pentru ca trebuie sa cautam o alta piata de desfacere”, mai spune el.
Scrieciu povesteste ca in momentul in care actionarii Saff au decis sa investeasca in productie, stiau ca vor investi in dulciuri, dar nu aveau definita categoria.
“Era o piata care avea mult loc de crestere, iar modul in care am ales sa mergem mai departe a fost influentat de asociatul meu, specialist in distributie si care a sesizat mult mai usor ce prinde si ce nu pe piata locala”, isi aminteste Scrieciu.
El spune ca un alt factor care a contribuit la decizia de a investi in productia de caramele se leaga de faptul ca piata nu era foarte concurentiala.
“Mediul nu era inchis, permitea si inca permite aparitia unor noi jucatori. In plus, nu s-au facut foarte multe investitii in imagine care sa asigure un produs competitiv cu trendurile din Occident”, mai spune el.
In opinia lui Scrieciu, stagnarea pietei dulciurilor, in special pe segmentul caramelelor, se datoreaza dominatiei produselor vrac.
“Retailul la noi e extrem de fragmentat, insa prin aparitia lanturilor internationale intregul canal se va moderniza. Chioscurile vor disparea, iar magazinele generaliste care vand dulciuri impreuna cu detergenti nu vor rezista. Cred ca magazinele mici trebuie sa se specializeze si sa vanda fie produse proaspete, fie de larg consum, insa de uz zilnic”, este de parere Scrieciu.
Pe piata caramelelor cei mai importanti jucatori sunt Kandia-Excelent, Kraft sau Bon Sweet.
Piata dulciurilor
* piata de biscuiti, evaluata la 50 mil. euro, este extrem de dinamica, mai ales dupa intrarile unor competitori puternici: Ulker – productie proprie, Danone si Nestle prin importuri
* piata de ciocolata, evaluata la 130 mil. euro, dominata de Kandia-Excelent, Kraft Foods Romania, Heidi Chocolate Suisse, Supreme Chocolats
* piata de guma de mestecat, ajunge la peste 50 mil. euro si este dominata de Wrigley
* piata de produse zaharoase (in special bomboane, caramele si dropsuri), realizeaza circa 20 mil. euro si este dominata de Kandia-Excelent, Kraft, Perfetti van Melle sau Bon Sweet.
dana.ciriperu@zf.ro
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026