Ciprioții de la Marfin au atras depozite de 36 mil. € în două luni
Marfin Bank, filiala locală a grupului cipriot cu același nume, a raportat o creștere cu 21% a depozitelor atrase de la clientelă în primele două luni din 2012, până la 205 milioane de euro, în timp ce soldul creditelor a stagnat.
Marfin Bank, filiala locală a grupului cipriot cu același nume, a raportat o creștere cu 21% a depozitelor atrase de la clientelă în primele două luni din 2012, până la 205 milioane de euro, în timp ce soldul creditelor a stagnat.
Volumul depozitelor scăzuse cu echivalentul a 7 mil. euro pe parcursul anului trecut, ajungând la 169 mil. euro în decembrie, dar banca a reușit să recupereze terenul pierdut plătind dobânzi peste media pieței pentru a atrage resurse de la clienți. Marfin are o dobândă de 7,5% pe an la depozitele cu scadența la șase luni, una dintre cele mai mari bonificații din piață.Soldul creditelor acordate a stagnat, în paralel, la circa 414 mil. euro, banca reușind să-și reducă raportul credite/depozite la 202%. Raportul credite/depozite rămâne însă unul dintre cele mai dezechilibrate din piață, în condițiile în care banca s-a bazat mult timp pe finanțările de la grup.
Marfin a avut în perioada ianuarie-februarie venituri de 3,5 mil. euro, în creștere de la 3,3 mil. euro în aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce profitul operațional s-a apropiat de 1,2 mil. euro.
Anul trecut banca obținuse un profit operațional de 13 mil. euro, dar rezultatul net a fost negativ, fiind raportată o pierdere de 4 mil. euro din cauza cheltuielilor mari cu provizioanele de risc.
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026