Citiți-l și ascultați-l pe Bob Dylan!/ de Stelian Țurlea
Nu am o explicație, de fapt nu m-am gândit prea mult s-o găsesc, dar îl asociez pe Bob Dylan cu anii 60, cu marșurile pentru drepturile omului care au trezit America, cu Martin Luther King, cu asasinarea lui John F. Kennedy, cu o speranță care se năștea în toată lumea în acei ani, cu revoltele și speranțele tinereților mele.
Nu am o explicație, de fapt nu m-am gândit prea mult s-o găsesc, dar îl asociez pe Bob Dylan cu anii 60, cu marșurile pentru drepturile omului care au trezit America, cu Martin Luther King, cu asasinarea lui John F. Kennedy, cu o speranță care se năștea în toată lumea în acei ani, cu revoltele și speranțele tinereților mele. Îmi face inima să tremure de fiecare dată și mă emoționează până la lacrimi. Terminam liceul și-mi începeam anii de facultate, eram entuziast și plin de proiecte minunate, ca oricare tânăr din jur, iar cântecele lui Bob Dylan s-au lipit de sufletul meu, pe măsură ce apăreau. Cred că am ascultat “Blowing in the Wind” de mii de ori, poate de zeci de mii de ori, în fel și fel de interpretări, nu doar a lui Bob Dylan, ci și a lui Joan Baez, a trioului Peter, Paul and Mary, a lui Alanis Morissette, a lui Johnny Cash și multor altora. Dar m-am îndrăgostit mai târziu și de “Like A Rolling Stone”, “Three Angels”, “Mr. Tambourine Man”, “I Want You”, “The Times They Are a-Changing”, “Lily, Rosemary and the Jack of Hearts”, aș umple o pagină cu titluri care poate nu mai spun nimic multora. Le ascultam uneori la posturi de radio străine, de cele mai multe ori înregistrate în copii proaste pe benzi de magnetofon, la “ceaiurile” la care mă duceam uneori. Am fost uluit regăsind atmosfera în care ascultam Bob Dylan, trăită, de astă dată zece ani mai târziu, de Mircea Cărtărescu și descrisă acum în întroducerea acestei traduceri, un text care ar trebui să-i emoționeze până la lacrimi pe cei de vârsta mea, pentru că se vor revedea în aburii amintirilor.
Bob Dylan, născut drept Robert Allen Zimmerman în1941 în, Minnesota, dintr-o familie de ruși evrei emigrați, este un cântăreț, compozitor, muzician și poet american ale cărui contribuții în muzica americană sunt faimoase.”Blowin’ in the Wind” și “The Times They Are a-Changin’” au devenit embleme ale mișcărilor anti-război și pentru drepturile civile. Dylan mai cântă la muzicuță, chitară, chitară bas, pian și orgă electronică. În 2004 a fost trecut pe locul doi în lista celor mai mari artiști ai tuturor timpurilor al revistei Rolling Stone. Din ianuarie 2011 creația sa este obiect de studiu la Catedra de Istorie a Ideilor din cadrul Facultății de Filosofie, Istorie a Ideilor și a Artelor și Limbi Clasice, Universitatea Oslo, Norvegia. Nu e de mirare că numele său s-a aflat constant în ultimii ani între posibilii câștigători ai Nobelului pentru literatură.
“Am tradus cu o bucurie care sper că se vede în texte – scrie Mircea Cărtărescu. Am încercat să fiu absolut fidel textului original, dar să-i dau și o anume flexibilitate în românește. Nu e Cărtărescu, e Dylan. Iată ce-am avut minut de minut în minte pe când traduceam. Cărtărescu e doar instrumentul prin care Dylan poate străluci în limba română, îmi spuneam. Și totuși cititorul foarte familiarizat cu frazarea mea o va putea recunoaște și în aceste o sută de poeme din Dylan, căci e inevitabil să fie așa. Tot ce pot să sper e că ea nu supără, că e doar un element de fundal, poate o umbră necesară. … Să traduci lyrics, chiar cele ale unor compozitori recunoscuți ca (mari) poeți precum Bob Dylan, Lennon-McCartney, Paul Simon sau Frank Zappa, ar putea părea o acțiune deznădăjduită dacă… …dacă versurile muzicii folk-pop-rock nu ar da atât de bine când sunt puse pe hârtie. Dacă nu ar apărea atât de consonante cu poezia de azi, scuturată de podoabe. Dacă însuși faptul că le lipsește muzica nu ar face textele mai enigmatice. Dacă, lipsite de splendoarea hainei muzicale, n-ar fi atât de impresionante în sărăcia lor de multe ori înșelătoare. Dacă, în cazul de față, textele n-ar fi de Bob Dylan, un poet uriaș, chiar și-n lipsa muzicii, cum sper că vă veți convinge.”
Două poezii, spre ilustrare:
Suflare în vânt
Câte drumuri ajunge un om să străbată
Înainte să-l poți numi om?
Pe câte mări un porumbel va zbura
Până pe nisip cade-n somn?
De câte ori bombe grele-au să cadă
Până la total abandon?
Răspunsul, prietene, e suflare în vânt
Răspunsu-i suflare în vânt
Câți ani pe pământ poate-un pisc să existe
Până ce spălat e de mare?
Și câți ani poate un popor să reziste
Până la visata eliberare?
De câte ori te prefaci că ești orb
Ca să nu vezi lumina cea mare?
Răspunsul, prietene, e suflare în vânt
Răspunsu-i suflare în vânt
De câte ori trebuie să privești drept în sus
Înainte să vezi ceru-adânc?
Și câte urechi ar trebui să ai
Ca să-i auzi pe cei care plâng?
Și câte morți ar trebui să înduri
Ca să vezi câți au murit pe pământ?
Răspunsul, prietene, e suflare în vânt
Răspunsu-i suflare în vânt
Trei îngeri
Trei îngeri zboară peste străzi
Cântând la câte-un corn de-argint
În rochii verzi și cu aripe
Din ziua de Crăciun venind
Cea mai sălbatică pisică din Montana trece
Și-o doamnă în oranj, strălucitoare
O furgonetă U-Haul, un camion fără roți
Autobuzul de Tenth Avenue lucind în soare
Câinii și porumbeii zboară-mprejur
Trece un om în piept cu o stea
Trei tipi se târăsc înapoi de la slujbă
Nimeni nu se-oprește să-i întrebe ceva
Camionul brutăriei se-oprește la colț
Lângă stâlpii pe care îngerii-adastă
Șoferul se uită după un chip
În lumea asta concretă și vastă
Îngerii cântă din corn toată ziua
Pământul trece pe lângă ei ca o arcă
Dar ascultă cineva muzica lor
Cineva măcar încearcă?
Bob Dylan – Suflare în vânt. 100 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu
Editura Humanitas. Cu o prefață de Mircea Cărtărescu
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026