Cizelarea fragmentului: Geta Bratescu

In vanatorile sale subtile, “jungeriene”, Geta Bratescu observa, capteaza, captureaza, culege, alege, manevreaza, intr-un cuvant, pune la lucru aproape tot ce-i sta in preajma, in atelierul sau de grafician sau in compania obiectelor familiare si expresive. Artista “pune in opera” (verb cu aura) mai tot ce are la indeM+Na : cuvant releu, adverb care aduna si ofera, acest “la-“, “in-“, “de”-mana.

La-ndemana Getei Bratescu sta o miraculoasa cantitate de “vestigii” ale fibrei, incepand cu universul papetariei. Artista a supus mecanic firul atelor in importanta serie a “Medeei”, desene colorate pe material textil, 90 x60 cm., 1980, culminand cu “Metabola”, lucrare de 2 m. Dar “punerea in opera” a fragmentului umil, inutil, dejectat se produce ca atare, mai ales in seria de “Vestigii” , pana la “Marele Vestigiu, format din panouri orizontale in lungime de 6,5 m. Fragmente conglomerate au constituit obiectul ca o insolita “punte tonala”, de 6 m. lungime, intitulat “De la negru la alb” (1976). In cele opt “Costume pentru sarbatori efemere” (1987), colajul care reinnobileaza, strafulgera si resuscita calitati diafane, vibreaza ca o harfa. Este un acord cu sunet lung, persistent, care contine balansul intre degustarea ingeniozitatii operei si placerea pur optic-texturala. Colajele Getei Bratescu convoaca, de cele mai multe ori, compozitii canonice, de sorginte quattrocentista. Fragment, parcimonie, dozaj impecabil concura toate la surpriza transfigurarii banalului in electroni liberi ai hiperesteticului. Arta Getei Bratescu degaja un poverism absorbit de coduri aristocratice. Cercuri mandalice, indelung perimetrate cu contururi grafice, au in interiorul lor sectorizari heraldice, elipsoidale, clepsidrice peste care primesc cate un colaj textil din categoria deseului. Transfigurarea este hipnotica (seria celor 40 de “Vestigii” din 1982). Fragmentul se taseaza, devine sediment de fragmente in “Marele Vestigiu . Seria “Capriciilor”(I-IX, 1986) este perioada roz a petecului de hartie, cu vastul lui regn de texturi si densitati, incluzand si petecul de hartie fotografica cu fragmente de autoportret. In “Stare fara titlu”, 1990-1991, 77,5 x 530 cm., fragmentele de hartii caligrafiate si rupte se astern, se pliaza pe coloane si registre ca intr-o ampla si sofisticata decoratiune murala. Geta Bratescu obtine pretioase “cioburi” din hartiile colorate, gofrate, translucide, fanate, tonate in tempera, incondeiate de ritmuri caligrafice, “bouillonate” de desene lineare. Artista cunoaste mai bine ca oricine rezistenta amabila a hartiei la rupere calma, asa cum frangi o paine. Geta Bratescu stapaneste, in estetica fragmentului, perechea de operatiuni paradoxale, relevata de chimie ( poetizata, cu siguranta si in alchimie): substractia aditiva si adictia substractiva. Adica atunci cand retrage fragmente din opera, imbogateste, iar cand adauga limpezeste, epureaza.