Clasice în „Strada Ficțiunii”/ de Ziarul de duminică

Constanța cu care Editura Allfa continuă cu colecția lansată în urmă cu un an, Strada Ficțiunii, ne face să revenim iarăși, în trei numere diferite, asupra celor trei direcții ale colecției – contemporan, clasic și bestseller.

Miguel de Unamuno – Abel Sanchez. Sfântul Manuel cel Bun. Traducere din limba spaniolă, postfață și note de Irina Dogaru. Abel Sánchez și Joaquín Monegro sunt prieteni încă din copilărie. Abel e sociabil, prietenos, răsfățat de soartă. Pe scurt, un învingător. Joaquín e antipatic, retras și studios, plin de sine și mai ales invidios. Cei doi aleg căi diferite în viață: Abel devine artist, iar prietenul lui studiază medicina. Când Abel pictează portretul Helenei, verișoara lui Joaquín, de care acesta din urmă este îndrăgostit, iar mai apoi se căsătorește cu ea, Joaquín este iremediabil cuprins de invidie. Patima întunecată îl consumă și ajunge să își vadă sufletul otrăvit oglindit peste tot, până și în pacienții săi, în răutatea ascunsă a societății. Sentimentele i se amplifică la nașterea fiului lui Abel și se pare că pizma lui Joaquín nu are leac: până și nepotul născut în urma căsătoriei copiilor celor doi prieteni devine motiv de vrajbă și dezbinare. Cu multă finețe psihologică, Miguel de Unamuno construiește această variație modernă pe tema mitului lui Cain și Abel, sondând în profunzime resorturile și consecințele invidiei – “păcatul național” – pe care autorul îl atribuia Spaniei începutului de secol XX.

A doua nuvelă din acest volum (Sfântul martir Manuel cel Bun) este considerată de critici testamentul spiritual al scriitorului. Unamuno introduce aici o perspectivă filosofică ce vizează conștiința oamenilor organizați într-o comunitate, dar și uitarea colectivă luminată fulgurant, din când în când, de o conștiință. Prin intermediul cuvântului scris, eul poate fi creat și recreat și poate contribui la formarea lumii fiecăruia dintre cititorii săi. Este ceea ce face Ángela Carballino atunci când se hotărăște să îndepărteze uitarea, scriindu-și propria evanghelie despre sfântul martir Manuel cel Bun. Ángela își asumă riscul cuvântului scris, despre care “numai Dumnezeu știe care-i va fi soarta”. Chiar dacă episcopul din regiune și autoritățile bisericești s-ar folosi de textul ei pentru a-l condamna pe sfântul Manuel, Ángela se simte nevoită să consemneze tot ce știe despre “adevăratul meu părinte spiritual”, iar asta pentru că misiunea ei este să transmită istoria sfântului, pentru ca acesta să poată fi recreat de alții, de cititorii săi.

Italo Cavino – Cărarea cuiburilor de păianjen. Traducere din limba italiană de Oana Boșca-Mălin. În Italia fascistă, în plin război mondial, Pin, un băiat fără prieteni sau repere, încearcă să se agațe de cei mari, de obiceiurile și obsesiile lor ciudate, care îl fascinează: arme, băutură, sex, crime. Rămas doar cu o soră prostituată față de care se simte complet înstrăinat, Pin își găsește pentru scurt timp refugiul într-o tabără de partizani, închegată din personaje pitorești și tragice în același timp: Văru’, Pișichieru’, Șchiopu’, Piele. Martor al naturii ipocrite și nestatornice a adulților, Pin nu-și dorește decât să găsească un prieten adevărat, căruia să-i poată împărtăși marele său secret: locul magic, ascuns, în care păianjenii își fac cuib. O asemenea așteptare, izvorâtă din puritate copilărească, se dovedește greu de satisfăcut, dar nu și de înăbușit.

Italo Calvino s-a născut în 1923, în Cuba, într-o familie cu origini italiene. La douăzeci de ani, a refuzat serviciul militar și a fugit în munți, apropiindu-se de gruparea comunistă, apoi s-a înrolat în Rezistență și, timp de aproape doi ani, a luptat în Alpi. Întors la Torino, a abandonat Facultatea de Agricultură în favoarea Facultății de Arte și a început să lucreze la faimoasa Editură Einaudi, alături de Cesare Pavese, care îi va deveni prieten și mentor. Italo Calvino a debutat cu “Cărarea cuiburilor de păianjen” (Il sentiero dei nidi di ragno, publicat în 1947 și distins cu Premiul Riccione; ALLFA, 2012), roman cu neașteptat succes la public. Acestuia i-a urmat “Ultimo viene il corvo” (1949, povestiri), “I giovani del Po” (1951, roman), “Vicontele înjumătățit” (Il visconte dimezzato, 1952, fabulă).

În 1957, revoltat de atacul Uniunii Sovietice asupra Ungariei, a ieșit din Partidul Comunist. De-a lungul vieții, a practicat gazetăria, s-a afirmat în cinema și teatru, a compus muzică de operă, a frecventat cercurile literare postbelice. Printre cele mai importante opere de ficțiune ale lui Calvino se numără și “Il barone rampante” (1957), “Il cavaliere inesistente” (1959), “Castelul destinelor încrucișate” (Il castello dei destini incrociati, 1969), “Iubiri dificile” (Gli amori dificili, 1970), “Orașele invizibile” (Le città invisibili, 1972; ALLFA, 2011), “Dacă într-o noapte de iarnă un călător” (Se una notte d΄inverno un viaggiatore, 1979). A primit numeroase distincții literare, atât în Italia (Premiul Feltrinelli, 1973, pentru “Orașele invizibile”), cât și în America (membru al Academiei Americane), Austria (Premiul de Stat pentru Literatură Europeană), Franța (Légion dăhonneur). În 1985, anul morții sale, Italo Calvino era cel mai tradus autor italian al tuturor timpurilor.