Clasicii. Caricaturi de-o vară/ de Daniel Nicolescu
Graficianul Leonte Năstase, autorul lucrărilor, se uită la clasici și încearcă să-i uite (să-i uite așa cum arată prin istoriile literare și prin manualele de școală), redându-le, în cheie comică, esența. O esență leontină, desigur, plină de vervă și de…
Graficianul Leonte Năstase, autorul lucrărilor, se uită la clasici și încearcă să-i uite (să-i uite așa cum arată prin istoriile literare și prin manualele de școală), redându-le, în cheie comică, esența. O esență leontină, desigur, plină de vervă și de bune intenții, în care un strop de venin (benign, căci în doză homeopatică) înviorează chipurile și le coboară de pe soclurile plicticoase pe care i-a așezat nemurirea.
Intri într-un panteon hazos, în care toate figurile, de la Eminescu la Panait Istrati (vezi foto 2) și de la Cioran la Delavrancea (vezi foto 2), te privesc cu ochi familiari, dar, iată, metamorfozați. Leonte Năstase demonstrează (doar talentul te poate ajuta să faci asta) că, întotdeauna, caricatura nu înseamnă să găsești o trăsătură anormală pe un chip și s-o exagerezi (asta poate face foarte bine harnciul Photoshop), ci să găsești adevărul unui chip și, dacă se poate și dacă acesta există, spiritul dindărătul lui.
Despre artistul nostru, Doina Păuleanu, spune: “Caricaturist reputat, Leonte Năstase s-a prezentat în ultimii ani celor interesați, prin alte ipostaze ale muncii și creativității sale, permițând publicului să pătrundă astfel într-un adevărat laborator exprimental. Orientarea graficii satirice practicate de Năstase conținea posibilități de extindere, pentru că artistul s-a străduit cu fiecare prilej să dea credibilitate situațiilor șarjate prin recurs la psihologia personajelor. Omul lui Năstase nu este doar un element purtător de semnificații, cu rol atent conturat într-o distribuție colectivă, ci persoană cu fizionomie, gestică, istorie și prezență activă.”Expoziția va fi deschisă în perioada 23-31 august 2011
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026