Clientii fac mai multe operatiuni, dar cererea de credite e slaba, spune Banca Transilvania
Banca Transilvania (BT) si-a epuizat din nou plafonul de garantii guvernamentale in cadrul programului „Prima casa”, dupa ce obtinuse in urma realocarii din octombrie o suplimentare de aproape opt milioane de euro.
Banca Transilvania (BT) si-a epuizat din nou plafonul de garantii guvernamentale in cadrul programului “Prima casa”, dupa ce obtinuse in urma realocarii din octombrie o suplimentare de aproape opt milioane de euro.
“La «Prima casa» am terminat plafonul. Nu am tras inca toate creditele, dar cu dosarele in lucru ajungem la limita, astfel ca nu mai putem sa luam clienti noi”, spune Gabriela Nistor, director executiv pe retail la Banca Transilvania.
Initial Banca Transilvania primise un plafon de garantii de putin peste 17 milioane de euro, iar dupa realocarea din octombrie a ajuns la 25 de milioane de euro. Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM, institutia care gestioneaza garantiile oferite de stat, va derula runde de realocare la fiecare trei luni, pana la epuizarea plafonului de un miliard de euro. Pana la jumatatea lunii noiembrie, bancile acordasera credite de 330 mil. euro.
“In afara de «Prima casa», vanzarile de credite s-au stabilizat la jumatate din volumele de anul trecut. Pe partea de carduri este ceva mai multa activitate, sunt mai multe solicitari”, mai spune Nistor.
Desi bancherii se temeau de o inrautatire a situatiei clientilor in toamna, Nistor spune ca deocamdata nu se observa presiuni pe partea de credite neperformante.
“Facem in continuare restructurari pentru clientii cu probleme, dar nu am observat o inrautatire.” Nistor se asteapta, asemeni celorlalti bancheri, ca prima jumatate a anului viitor sa fie cel putin la fel de dificila ca 2009. Principalele temeri vin dinspre cresterea somajului, analistii anticipand ca va urca spre 10%, fata de putin peste 7%, in toamna. Inclusiv planurile statului de a disponibiliza un numar important de salariati – de ordinul sutelor de mii – dau frisoane bancherilor, in conditiile in care angajatii din sectorul public au fost tinta lor predilecta in anii trecuti.
Mai multe operatiuni, dar de valoare mai mica
Nistor spune ca numarul de operatiuni derulate de clienti pentru tranzactii curente a crescut in aceasta perioada, ceea ce contrabalanseaza partial scaderea cererii de credite.
“Clientii lucreaza mai mult cu noi pe operatiuni si avem cresteri pe toate liniile. Valoarea individuala a tranzactiilor este insa mai mica”, spune directorul BT.
Bancile sunt nevoite acum sa mizeze pe marjele de dobanda la creditele acordate si pe veniturile din comisioanele percepute pentru operatiunile curente derulate de clienti, in conditiile in care vanzarile de credite au incetinit semnificativ. In anii trecuti comisioanele percepute la acordarea creditelor ingrosau considerabil veniturile bancilor.
BT are in portofoliu peste 1,3 milioane de clienti, pe care ii serveste printr-o retea de 521 de unitati. Soldul creditelor acordate clientelei era la sfarsitul lui septembrie de 11,14 mld. lei (2,6 mld. euro).
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026