Clipa rotundă/ de Ovidiu Pecican

Maestru cunoscut al graficii și desenului, ajuns la vârsta deplinei familiarități cu secretele artei, Ioachim Nica a ales, în primăvara anului 2012, să expună la Artexpert Gallery din Cluj-Napoca o suită de lucrări realizate în cretă colorată și în pastel, trecând astfel de la austeritatea graficii în alb-negru la o confesiune bogată cromatic. Noua vârstă a artistului – vorbesc aici, desigur, despre vârste interioare –, cantonată într-un vizual cu contururi recognoscibile, într-o lume familiară, reprezintă, în egală măsură, pentru plastician, descoperirea unei exuberanțe coloristice meticulos exploatate (prin reluări ale temei, nu altfel decât făceau maeștrii impresioniști la diferite ceasuri ale zilei), dar și a stării care a generat-o.

Clăi de fân, păduri dense, nuduri opulente șezînd, văzute din spate și naturi moarte cu fructe îmbietoare pe talgere sunt câteva dintre apropierile pe care ochiul rafinat al artistului le reține ca semne ale unei vitalități exuberante bine strunite, și investigative, neresemnate cu știința de viață și cu măietriile acumulate până acum în domeniul artei. Practic, expoziția a apărut ca un manifest al tinereții necondiționate de trecerea timpului și al bucuriei de a explora mereu, cu stăruință, ceea ce viața oferă în periplurile de fiecare clipă. Dintr-un alt unghi, expoziția s-a dovedit, ca întreg, un manifest în favoarea recuperării naturalului, ipostaziat în puritatea lui provocatoare și opacă oarecum atât prin contemplarea trupului feminin, cât și prin peisajul care include sau nu urma omului. De fapt însă, naturalețea și încântarea stau în privirea avidă a artistului care a învățat să nu se mai grăbească. Degeaba clipa este efemeră, umbrele ei se eternizează sub impulsul de a pătrunde, aproape spectral, în succesiuni cvasi-identice la nivelul formelor, dar diferit luminate de astrul de deasupra și de cel din interior. Triumful etapeiu se dovedește întoarcerea, dincolo de mărturiile de până acum ale unui spirit analitic dedat la exploatări ale liniei, punctului și ale spațialității într-o manieră aproape filosofic-geometrică, înspre simplitatea impresiei de o clipă crescute în intensitatea trăirii până la rotunjimi monadice.

S-ar putea crede că întrebarea care subîntinde toți acești avatari imagistici de mare forță este ce anume dăinuie în noi, prin noi, din tot ce ne traversează… Fără îndoială, destulă melancolie, descifrabilă în alternanța verdelui crud al vegetalului cu tonurile sumbre ale umbrei. Dar dincolo de bemoluri, luminozitatea experiențelor contemplative ale artistului, însoțite discret, ici și acolo, de decupaje de planuri sau de circumscrieri geometrice care mărturisesc truda celui ce visează mereu la marile secrete, la secțiunea de aur dar poate și la cvadratura cercului, dincolo, zic, de acestea se înfățișează, cu mare noblețe, o declarație de iubire neobosită. Este, poate, aici, și o marcă a reflexului „eternei reîntoarceri” la bucurie, o resorbire în zona formelor esențiale, unde căpițele dobândesc versanți, iar muntele continuă cu subțiri, dar vizibile, axe geometrice, conturând un mod anume al înțelegerii, dar și o intuiție a lucrării de deasupra omului.

Născut în patria mitică a lui Sadoveanu, Ioachim Nica descoperă căi proprii, neprăfuite, către filosofia simplității și a bucuriei filtrate printr-un demers intelectual și artistic de mare acuratețe, cu mare impact emoțional în durată.