Clubul de la Roma si criza actuala (XVI)

America! Semn distinctiv: privirea indreptata catre ziua de maine. O privire increzatoare, desigur. Nu mai stiu care ganditor observa ca americanii, inca inainte de a-si ridica ochii catre cer, ca sa inalte zgarie-nori, se obisnuisera sa vada in orice copil descult un viitor milionar.

Fireste, ceva mai tarziu, cand copiii lor au inceput sa umble incaltati, au deprins un alt obicei: sa vada in orice somer un viitor patron. Tot asa cum au vazut o viitoare mare artista de cinema intr-o spalatoreasa, un magazin stralucitor in micuta pravalie din coltul strazii sau o mare companie in fabrica modesta ridicata de un grup de intreprinzatori cu bani imprumutati de la banca. Dar, mai cu seama, au privit in viitor si au vazut cum americanul sarac se poate transforma, cu timpul, intr-un american din clasa de mijloc. Si l-au imaginat, apoi, cum avea sa se mute din casa lui saracacioasa intr-o alta casa, mai mare, mai luminoasa, mai moderna. Sau cum avea sa-si cumpere, intr-un loc pitoresc, o casa de vacanta. Si gandul nu s-a oprit, a continuat sa lucreze, imaginatia colectiva i-a dat viitorului infatisari dintre cele mai indraznete. Iar toate astea n-au fost simple visuri, n-au fost doar inchipuiri ce aveau sa devina iluzii pierdute. Au fost visuri implinite… Visul american, alimentat de deviza “Daca vrei, poti!”.

Pe aceasta scara, inedita, s-a produs si despartirea de traditie. Caci vreme indelungata, in America, in marea majoritate a cazurilor, o tanara familie pornea “de la lingura” si numai pe masura ce treceau anii acumula bunuri, iar in cele din urma, poate, isi ridica si casa visata. Ei bine, americanii au rasturnat traditia, impunand o noua filosofie. Un nou stil de viata. Mai intai intr-un ritm temperat, in anii interbelici, apoi cu pasi ceva mai grabiti in anii ’60, cand multe dintre ranile produse de razboi incepeau sa se vindece. Asa ca tot mai multe familii tinere isi asigurau dintr-o data totul: casa, mobila, aparatura casnica, televizor, limuzina. Confortul. Cum? Cu bani imprumutati de la banci. Intai si intai castigau acele tinere familii americane care reuseau sa obtina credite de consum si credite ipotecare, pentru casa. Dar castiga si America. De doua ori. O data prin faptul ca sporea fondul de active cu noile case construite. Si inca o data prin sporul de harnicie dobandit, pentru ca obligatia de a plati creditul devenea cel mai bun stimulent in munca.

Adevarul este ca americanii au descoperit si au imprastiat in lume un foarte bun antidot impotriva delasarii. Am vazut, in episodul precedent, cum austriecii, care imprumutasera conceptul, se straduiau sa-l puna in practica. Dar numai austriecii? In toata lumea, in tarile capitaliste dezvoltate, sute si sute de milioane de oameni visau la ziua in care un astfel de stil de viata se va generaliza.

Gustul era deja deprins. Nu numai in America. In Marea Britanie, in Germania, in Franta sau departe, in Japonia, bancile dadeau credite pentru case, pentru alte bunuri de folosinta indelungata, pentru consum imediat. Si astfel, in tarile capitaliste dezvoltate, la interferenta zonelor luminoase, tot mai intinse, cu cele intunecate, devenise tot mai mare sansa bunastarii pe datorie. Iar faptul ca astfel de zone ale bunastarii, departe de a fi fost inchise, erau tot mai deschise, in sensul ca tot mai multi saraci erau absorbiti in clasele de mijloc, facea sa creasca posibilitatile pentru nenumarate familii ca din veniturile curente sa-si finanteze cheltuielile curente, in timp ce banii pentru case si pentru bunuri de folosinta indelungata sa-i imprumute de la banci. Caci inca din acele timpuri, in zorii anilor ’60, in tarile capitaliste, indeosebi in cele cu economii de piata puternice, prinsese contur convingerea ca a fost descoperit elixirul bunastarii: societatea de consum, in care creditul devenea marea vedeta, America afirmandu-se, in acest sens, drept noul model de organizare a lumii.

Continuarea miercurea viitoare