Clubul Parma e amenintat de faliment
Clubul Parma e amenintat de faliment
Administratorii grupului Parmalat au cerut plasarea clubului de fotbal Parma sub protectia legii falimentului, potrivit unor surse apropiate discutiilor, citate de Reuters. Parmalat a fost declarat insolvabil in decembrie 2003, dupa ce a dezvaluit lipsa mai multor miliarde de euro din conturile sale. Clubul de fotbal Parma, parte a grupului italian, nu a fost inclus in aceasta procedura. Daca Ministerul Industriilor va aproba cererea de plasare sub protectia legii falimentului, clubul de fotbal poate solicita retrocedarea unor active cu o valoare de 54 de milioane de euro, confiscate in luna martie de Agenzie delle Entrate, organism responsabil cu colectarea taxelor si impozitelor din Italia. “Daca Parma va obtine protectie in fata creditorilor, va castiga din nou controlul asupra propriilor active si conturi bancare, care sunt blocate in acest moment. Astfel, clubul de fotbal isi sporeste atractivitatea in fata potentialilor cumparatori”, a remarcat una dintre sursele citate. Grupul Parmalat a prezentat, in luna martie, un program de restructurare care prevede vanzarea activelor cu interes scazut, inclusiv clubul de fotbal. Federatia italiana de Fotbal a hotarat sa faca abstractie de “administratia extraordinara” care conduce grupul Parmalat in aceasta perioada, stabilind ca Parma nu poate fi considerat in faliment. In caz contrar, clubul ar fi fost exclus din liga italiana de fotbal. Pe de alta parte, Procuratura orasului Parma a anuntat ca ar putea finaliza pana la sfarsitul anului, ancheta asupra cauzelor care au condus la plasarea grupului din industria alimentara sub protectia legii falimentului. Procurorii cerceteaza ceea ce ei au numit “o incercare sistematica” de a acoperi pierderile si frauda din cadrul companiei. Mediafax
-
JW Marriott Bucharest Grand Hotel aduce la București cei mai buni barmani de flair din lume pentru Champions Flair Crash 2026Info · 13 noiembrie 2026
-
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiție de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mpZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Daniel Boangiu, CEO Smart ID: Anul 2026 a fost primul după mulți ani în care s-a simțit o presiune pe bugete. Este nevoie de decizii care să crească încrederea consumatorilor(auxiliar) · 13 noiembrie 2026