Clujenii de la Arobs angajează peste 100 de oameni
Furnizorul de soluții software Arobs Transilvania Software va continua să recruteze oameni și în acest an, în condițiile în care numărul de angajați ai companiei a crescut anul trecut cu 115 angajați.
Dacă în prezent compania are circa 285 de angajați, până la finalul acestui an personalul Arobs ar putea ajunge la circa 400 de oameni.
Compania caută specialiști în domeniul dezvoltării software, pentru tehnologiile PHP, JAVA, C++, Python, BI, Web Developer, ASP.Net, Mobile, dar și UI Engineer, QA Engineer, Front End Developer.
Pentru diviziile companiei (TrackGPS, Optimall și Navigatoare) sunt disponibile posturi de business development, achiziții și logistică sau vânzări. Arobs are în vedere și completarea echipelor existente cu team leaderi și poziții “senior”, dar și cu tineri absolvenți sau studenți ai facultăților de profil.
Anul trecut, recrutările s-au făcut atât pe plan local, fiind angajați specialiști IT, reprezentanți de vânzări soluții software sau responsabili relații clienți, cât și pentru cele trei noi birouri externe ale companiei.
În 2011 Arobs a deschis primele trei birouri ale companiei din afara țării, în Budapesta, Chișinău și San Diego, California, fiind totodată prezentă prin colaborarea cu distribuitorii și pe piața din Polonia.
“Intenționăm să menținem și în acest an ritmul de angajări din 2011, astfel că este posibil ca până la finele lui 2012 să creștem echipa cu încă 115 angajați”, a declarat pentru ZF Transilvania Voicu Oprean, director general al Arobs Transilvania Software.
Pe piața locală, compania are în prezent 4 sedii în Cluj-Napoca (suprafață totală de 2.000 mp) și birouri regionale operaționale în București, Iași și Oradea.
Arobs miza anul trecut pe o cifră de afaceri de circa 8 mil. euro. Afacerile Arobs au fost susținute în 2011 de extinderea distribuției produselor proprii pe piețele internaționale, în principal a sistemelor de navigație Smailo, dar și a soluției de monitorizare parc auto TrackGPS.
Totodată, în 2011 compania a lansat pe piață 4 noi modele de sisteme de navigație Smailo (Photo, Travel, Mondo și Joy) și a dezvoltat aplicația OptimallSFA, de automatizare a vânzărilor pe platforma mobile Android.
Introducerea unor noi module și funcționalități pentru aplicația de monitorizare auto TrackGPS a dus la o creștere a numărului de clienți, de la 600 de persoane la începutul anului 2011, la circa 900 de oameni la finalul lunii noiembrie. Compania spune că în 2011 a crescut și numărul de clienți externi și proiectele din zona outsourcing, pe piețele din Europa, SUA și mai nou Asia.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026