Versiunea completă
ZF Transilvania

Clujul poate fi a doua piata de asigurari din Romania pentru Aegon

Conducerea Aegon, compania olandeza de servicii financiare care a lansat recent pe piata romaneasca noua divizie de asigurari de viata, estimeaza ca regiunea Cluj va deveni in acest an a doua piata de asigurari a companiei in Romania dupa cea din Capitala.

Laurentiu Cotu · 2 aprilie 2009 · 3 min de citit

Conducerea Aegon, compania olandeza de servicii financiare care a lansat recent pe piata romaneasca noua divizie de asigurari de viata, estimeaza ca regiunea Cluj va deveni in acest an a doua piata de asigurari a companiei in Romania dupa cea din Capitala.
Compania Aegon Asigurari de Viata a fost autorizata de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) la finele lunii decembrie a anului trecut, insa lansarea asiguratorului pe piata a avut loc in luna martie a anului in curs. Firma olandeza a intrat astfel pe o piata de aproximativ 490 mil. de euro, unde principalii jucatori sunt ING si AIG Life.
„La nivel national, Bucurestiul detine 45%-47% din totalul pietei asigurarilor de viata, iar locurile 2-3 sunt disputate intre orasele Timisoara, Cluj-Napoca si Constanta. Ne dorim ca in acest an – in ceea ce priveste asigurarile de viata Aegon – Clujul sa ocupe pozitia a doua dupa Bucuresti. Am decis sa stabilim sediul central al companiei Aegon Asigurari de Viata la Cluj, fiindca aici se afla si compania BT Aegon Fond de Pensii, iar cheltuielile de functionare sunt mai mici decat la Bucuresti’’, a declarat pentru ZF Transilvania Silvia Sirb, directorul general Aegon Asigurari de Viata.
In prezent, alte patru companii se pregatesc sa intre pe piata asigurarilor de viata, Ergo (Germania), Credit Europe (Turcia), Uniqa (Austria) si Société Générale-BRD Asigurari de Viata (Franta).
„Noua companie de asigurari de viata va opera alaturi de cea de pensii private a grupului Aegon in Romania, care a fost lansata in anul 2007, in parteneriat cu Banca Transilvania. Aegon este in prezent angrenata in procesul de achizitionare a pachetului de 50% detinut de Banca Transilvania in compania de pensii private’’, a spus Silvia Sirb.
Aegon detine pe piata locala si fondul de pensii BT Aegon, unul dintre primii zece jucatori din piata pensiilor private obligatorii (pilonul II).
„Rata de penetrare pentru produsele de asigurare de viata in Romania este de doar 0,37%, fata de 1,2% in Polonia si 1,1% in Ungaria. Este clar ca exista loc de crestere, astfel ca Romania este una dintre pietele cheie pentru afacerile noastre din regiune”, a afirmat directorul general Aegon Asigurari de Viata.
Compania Aegon Asigurari de Viata a incheiat deja aproximativ 300 de polite de asigurare, din care jumatate sunt unit-linked, restul fiind asigurari garantate. Aegon a investit pana in momentul de fata aproximativ 30 mil. euro pe piata romaneasca de pensii private si de asigurari de viata.
„Intram pe o piata competitiva intr-o perioada foarte dificila, insa nu putem ignora faptul ca Romania are un potential de crestere enorm. In prezent, volumul primelor de asigurare de viata per capita este printre cele mai scazute din Europa Centrala si de Est, iar procentul asigurarilor de viata pe piata totala a asigurarilor este inca scazut, la doar 20,5%’’, a spus Silvia Sirb.
Potrivit reprezentantilor companiei, obiectivul Aegon Asigurari de Viata este de a deveni pana in anul 2014 unul dintre primii cinci furnizori de asigurari de viata din Romania. In acest sens, compania analizeaza in prezent avantajele unei operatiuni de tip greenfield, printr-o structura complet noua si un portofoliu de produse nou-creat.
„Portofoliul companiei Aegon Asigurari de Viata consta in produse traditionale de asigurare de viata, produse de asigurare de viata cu componenta de economii si produse de tip unit-linked. Compania noastra dezvolta in prezent o retea de canale de distributie pentru produsele si serviciile sale, care va avea trei piloni de baza, acestia fiind brokerii, consultantii financiari si distributia bancara’’, a mentionat Silvia Sirb.
In momentul de fata, Aegon Asigurari de Viata are peste 40 de angajati si sediul central in Cluj-Napoca. Firma are un capital social de peste 5 milioane de euro (21.080.400 de milioane de lei) si este detinuta de Aegon Woningen Nova B.V., cu 99% din actiuni, si AegonTsjechie Holding B.V., cu o participatie de 1%.
 
 

Citește și