Versiunea completă
Companii

Coca-Cola HBC isi inchide fabrica din Bucuresti

Coca-Cola HBC Romania a decis inchiderea fabricii de bauturi racoritoare carbonatate din Bucuresti, unde lucreaza in prezent 122 de angajati, si transformarea spatiului de productie in depozit. Cele doua linii de imbuteliere din Bucuresti, cu o capacitate totala de 663

Mihaela Popescu · 9 mai 2007 · 2 min de citit

Coca-Cola HBC Romania a decis inchiderea fabricii de bauturi racoritoare carbonatate din Bucuresti, unde lucreaza in prezent 122 de angajati, si transformarea spatiului de productie in depozit.
Cele doua linii de imbuteliere din Bucuresti, cu o capacitate totala de 663.000 de litri pe zi, vor fi transferate in fabrica din Ploiesti pana la finele lunii iulie, a anuntat compania.
Imbuteliatorul Coca-Cola pentru piata romaneasca a avut de ales intre cresterea capacitatii fabricii din Bucuresti, insuficienta pentru a acoperi cererea de pe piata Capitalei si zonele invecinate, si transferul acesteia la Ploiesti, unde compania detine o capacitate mai mare de productie.
Reprezentantii Coca-Cola HBC au prezentat decizia ca o masura de optimizare a operatiunilor.
“Suntem permanent in cautarea celor mai bune solutii de imbunatatire a eficientei infrastructurii de productie pentru a putea deveni si mai competitivi”, a declarat Calin Dragan, managerul general al Coca-Cola HBC Romania.
Imbuteliatorul Coca-Cola nu este singura companie care decide transferul productiei din Bucuresti in provincie, desi reglementarile in domeniul protectiei mediului nu impun acest lucru.
Reducerea costurilor si concentrarea operatiunilor de productie intr-o singura locatie in afara Bucurestiului care incearca sa marginalizeze zona industriala sunt motivatiile companiilor producatoare de bunuri de larg consum precum Bunge sau Heineken.
Grupul american Bunge a decis la jumatatea anului 2005 sa inchida fabrica de ulei Muntenia Bucuresti, motivand aceasta hotarare prin intentia de a eficientiza activitatea. Cu un an mai devreme, filiala locala a Heineken a decis sa inchida fabrica de bere Grivita din Bucuresti, relocand productia unor branduri in celelalte patru centre de productie detinute la nivel local.
Sistemul Coca-Cola in Romania este format din Coca-Cola Romania, reprezentantul The Coca-Cola Company care detine marcile companiei si produce concentrate, si partenerul sau imbuteliator, compania Coca-Cola HBC. Compania Coca-Cola Romania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 15,1 mil. euro, in crestere cu 20% fata de 2005, in timp ce profitul brut al firmei a urcat usor la 6,3 mil. euro, potrivit datelor din Monitorul Oficial.

Citește și