Coca-Cola negociaza preluarea unui producator britanic de apa minerala
Coca-Cola, liderul pietei mondiale a bauturilor racoritoare, poarta discutii privind preluarea Highland Spring, al doilea mare imbuteliator de apa minerala din Marea Britanie, intr-o tranzactie potentiala de 500 de milioane de lire (992,7 milioane de dolari), potrivit presei britanice
Coca-Cola, liderul pietei mondiale a bauturilor racoritoare, poarta discutii privind preluarea Highland Spring, al doilea mare imbuteliator de apa minerala din Marea Britanie, intr-o tranzactie potentiala de 500 de milioane de lire (992,7 milioane de dolari), potrivit presei britanice. Cotidianele britanice Sunday Times si Sunday Telegraph au relatat ca grupul american negociaza achizitia Highland Spring, firma controlata de familia Tajir, din Dubai. Un purtator de cuvant al Highland Spring a refuzat sa comenteze informatiile, iar reprezentantii Coca-Cola nu au putut fi contactati imediat. Incercarea anterioara a Coca-Cola de a intra pe piata britanica a apei minerale a esuat, intrucat calitatea apei imbuteliate Dassani a fost considerata scazuta, iar compania a retras produsul din Marea Britanie. Grupul american a incheiat, saptamana trecuta, un acord de preluare a producatorul american de apa vitaminizata Glaceau, pentru 4,1 miliarde de dolari. Coca-Cola este interesata, asemeni concurentului PepsiCo, sa-si diversifice portofoliul de produse necarbonatate, pe fondul scaderii interesului consumatorilor pentru bauturi carbonatate, in favoarea apei imbuteliate, a ceaiurilor si a bauturilor energizante.
-
Se pregătește un nou faliment? Două companii aeriene românești au căzut, iar analiștii se tem deja pentru a treia VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Pentru Anca-Maria Țurcanu, care a preluat Elsima de la părinții ei, prezentul este cel mai greu moment din parcursul afacerii. Business-ul a pornit de la o fabrică de confecții și a ajuns la o cifră de afaceri de 16,5 mil. leiEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026