Codul Fiscal, modificat de Guvern în regim de urgență
Guvernul va modifica din nou Codul Fiscal, în regim de urgență, prin introducerea unui singur articol
Noua prevedere va fi introdusă de Guvern printr-o ordonanță de urgență ce urmează să fie aprobată în perioada imediat următoare.
“În prezent, în concordanță cu prevederile din Codul fiscal, nivelul impozitelor și taxelor locale se indexează o dată la trei ani, ținând cont de evoluție ratei inflației de la ultima indexare. Prin această modificare, autoritățile deliberative ale administrației publice locale decid cu privire la aplicarea indexării, începând cu anul următor intrării în vigoare a hotărârii Guvernului”, se arată în documentul obținut de MEDIAFAX.
În urmă cu o săptămână, Guvernul a decis că nivelul taxelor locale prevăzute în grilă crește pentru anul viitor cu 16,05% ca urmare a indexării cu rata inflației pe ultimii trei ani, potrivit legii, precizând că, față de suma rezultată, autoritățile locale pot decide o creștere sau o scădere într-o marjă de 20%.
Executivul estima că, în urma aplicării acestei indexări, veniturile bugetelor locale vor crește cu 527,73 milioane lei.
Conform Codului Fiscal, impozitele și taxele locale sunt indexate o dată la trei ani, ținând cont de evoluția ratei inflației de la ultima modificare. Ultima actualizare a taxelor și impozitelor locale a fost aplicată începând cu anul 2010.
La rândul său, premierul Victor Ponta declara că Guvernul nu face decât să comunice autorităților locale rata cumulată a inflației dar nu poate decide nivelul taxelor, acesta fiind atributul consiliilor locale, care pot reduce taxele cu 4% sau le pot majora cu maximum 36%.
Ponta a mai afirmat atunci că nu va publica în Monitorul Oficial hotărârea de guvern privind actualizarea taxelor locale cu inflația până nu se va înțelege foarte clar că Guvernul nu mărește aceste taxe, iar actualizarea cu rata inflației se poate face doar de către autoritățile locale, dacă doresc.
Până la acest moment, hotărârea privind indexarea taxelor locale nu a fost publicată în Monitor.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026