Codul galben de caniculă în toată țara a fost prelungit
Atenționarea meteorologică de cod galben de caniculă emisă săptămâna trecută a fost prelungită și pentru ziua de luni de meteorologi, urmând ca vremea să se mențina calduroasa, caniculara dupa-amiaza, in cea mai mare parte a tarii, iar indicele de confort termic (ITU) să se situeze peste pragul critic de 80.
Atenționarea meteorologică de cod galben de caniculă emisă săptămâna trecută a fost prelungită și pentru ziua de luni de meteorologi, urmând ca vremea să se mențina calduroasa, caniculara dupa-amiaza, in cea mai mare parte a tarii, iar indicele de confort termic (ITU) să se situeze peste pragul critic de 80.
“Cele mai ridicate temperaturi se vor inregistra in sudul si estul Munteniei, in sudul Moldovei si al Olteniei, precum si inpartea continentala a Dobrogei, unde vor fi valori de 37…38 de grade”, se arată într-un comunicat al Administrației Naționale de Meteorologie.
In jumatatea de vest a tarii vor fi averse cu caracter torential, descarcari electrice, intensificari ale vantului cu aspect de vijelie si caderi de grindina, iar spre seara si in cursul noptii fenomenele vor fi in amplificare. In functie de evolutia si intensitatea fenomenelor prognozate, Admistratia Nationala de Meteorologie va emite atentionari meteorologice privind fenomenele de instabilitate, se mai precizeaza în avertizarea meteo.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026