Codul muncii 2011: actualizările au intrat în vigoare
Codul muncii pe 2011 a intrat în vigoare de astăzi, 2 mai, cu sancțiuni mai dure pentru munca la negru și perioade mai lungi de preaviz pentru angajați.
Codul muncii actualizat include moddificări care vizează în mod special aspecte legate de prelungirea perioadei de probă, a contractelor temporare de muncă și a contractelor pe perioadă determinată de timp, dar și majorarea sancțiunilor aplicare angajatorului pentru munca la negru.
Codul muncii actualizat pe 2011 a fost modificat anul aceasta pentru a doua oară în aproape patru decenii. În 2003, Codul muncii era înlocuit pentru prima oară după 30 de ani, iar modificările de atunci au generat dispute pentru că se considera că legislația este favorabilă angajaților.CODUL MUNCII 2011: Vedeți aici cele mai importante modificări ale legislației
Principalele modificări aduse Codului muncii sunt prelungirea perioadei de probă, prelungire contractelor temporare, dar și introducerea unor sancțiuni mai aspre, cum este închisoarea pentru munca la negru.
Proiectul de modificare a Codului muncii a fost elaborat de Consiliul Investitorilor Străini (CIS), o asociație care reunește peste 100 dintre cele mai puternice companii private, cu afaceri de 36 de miliarde de euro în 2009. Guvernul speră că noul cod al muncii va crea 90.000 de locuri de muncă și va crește rata de ocupare.
Rata de ocupare din România – raportul dintre numărul total de persoane apte de muncă și numărul de angajați care lucrează legal – este de 58,6%, ceea ce înseamnă că numai 4,5 – 5 milioane de români dintre cei 8 milioane apți de muncă lucrează cu forme legale.
Citește și
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026