Codul muncii 2011: cinci prevederi noi
În noul Cod al Muncii actualizat pe 2011 a fost introdusă prevederea potrivit căreia în termen de 45 zile calendaristice de la data concedierii colective salariatul concediat are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reînființat în aceeași activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă.
În noul Cod al Muncii actualizat pe 2011 a fost introdusă prevederea potrivit căreia în termen de 45 zile calendaristice de la data concedierii colective salariatul concediat are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reînființat în aceeași activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă.
Codul muncii pe 2011 introduce și obiectivele de performanță individuală, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora.
Conform noului cod al muncii, executivul a decis totodată ca articolul referitor la negocierile colective să prevadă că “părțile, reprezentarea acestora și procedura de negociere și încheiere a contractelor colective de muncă se stabilesc potrivit legii”.
O altă prevedere cuprinsă în noul Cod al Muncii face referire la contravaloarea pagubei provocate de către angajat în timpul muncii și imputată acestuia pentru recuperare de către angajator, aceasta urmând să fie limitată la echivalentul a cinci salarii minime brute pe economie.
În ce privește termenul de preaviz, acesta nu poate fi, potrivit Codului Muncii actualizat pe 2011, mai mare de 20 zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție sau 45 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere.
Click aici pentru mai mult informații despre Codul Muncii pe 2011, modificările aduse Codului Muncii și sancțiunile din Codul Muncii actualizat pe 2011.
Noul cod al muncii a intrat în vigoare pe data de 2 mai, la o lună după publicarea în Monitorul Oficial.
-
Încă o relație iese la iveală în scandalul care l-a dat jos pe Jensen Huang și a zguduit acțiunile starului bursier: fostul CEO Nvidia ar fi avut o aventură și cu o a doua angajată, scrie Reuters. Congresul SUA vrea să-l audiezeBusiness Internaţional · 12 noiembrie 2026
-
Ediția 13 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026