Codul portocaliu restrâns la Capitală și 13 județe. Cod galben în alte 14 județe
Avertizarea de cod portocaliu de viscol, valabilă până duminică seară, a fost restrânsă la Capitală și 13 județe din sud-estul țării, în timp ce alte 14 județe din sud, centru și est sunt sub cod galben de viscol, informează Administrația Națională de Meteorologie.
Codul portocaliu rămâne valabil, până duminică la ora 22, pentru județele Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, inclusiv București, Prahova, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea și Galați.
Astfel, viscolul puternic va continua în cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, în sudul Moldovei, precum și în zona Carpaților de Curbură. În aceste regiuni, dar cu precădere în județele Buzău, Brăila, Vrancea și Ialomița, viteza vântului la rafală va depăși temporar 70 – 80 km/h, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m. În sud-estul Dobrogei, mai ales la începutul intervalului, vor mai fi ploi și lapovițe, moderate cantitativ și izolat se va depune polei.
Totodată, se află sub cod galben de viscol județele Mehedinți, Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Argeș, Brașov, Covasna, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Suceava și Botoșani.
Astfel, în Oltenia, vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și jumătatea nordică a Moldovei va ninge, dar viteza vântului la rafală va fi de până la 45 – 50 km/h.
-
Se pregătește un nou faliment? Două companii aeriene românești au căzut, iar analiștii se tem deja pentru a treia VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Pentru Anca-Maria Țurcanu, care a preluat Elsima de la părinții ei, prezentul este cel mai greu moment din parcursul afacerii. Business-ul a pornit de la o fabrică de confecții și a ajuns la o cifră de afaceri de 16,5 mil. leiEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026