Colcaiala

Episodul 3. Mobilizarea
Goncea musca pofticios din bucata de placinta. Il privi lung pe Bacanel. Mai sa izbucneasca in ras inchipuindu-l pe “istoric” cum incerca si el s-o tavaleasca pe tigancusa. Icni, abia stapanindu-si hohotele:
– Si mata, coane, nu cumva…
Renunta la intrebarea porcoasa. Deveni dintr-o data grav. Mai musca din placinta.
– Adica, urma Goncea firul unui gand numai de el stiut, sa discutam, coane, de ce am venit eu acuma aicea. E o chestie mai complicata, nu pot sa ti-o spun pe deslusite toata, ca nu e bine sa o stii la tot chichirezul ei. Desalata toata, cum ar veni. Dar partea care te priveste e cu mare interes. Cum ar deveni…
Abia atunci parca observa ca Obanceanu ramasese in picioare, aproape in pozitie de drepti in fata lui, urmarindu-l usor speriat.
– Dar luati loc, maestre, se poate sa stati asa… E chestii serioase de discutat, nu merge asa, la botul calului.
Ii facu semn sa vina langa el, pe pat. Bacanel se aseza pe scaun, la masa. Isi framanta nehotarat mainile.
– Cred ca sunteti la curent cu ce se intampla in lume, continua Goncea. E o framantare si in lagarul nostru, care nimeni nu stie inca unde se va sfarsi, ce va produce, cu ce efecte se va lasa. Oricum, schimbarea pluteste la mare arta. Greii, stii matale care, au pus-o de schimbare. Ca a trecut cincizeci de ani, ca pactul trebuie schimbat, ca… In fine, astea le pandeai si matale inca de la razboi.
Ridica din umeri. Nu era treaba lui. Mai intinse mana si lua o bucata de placinta. O studie ganditor, de parca tinea in mana un petec din stenogramele de la Ialta. Surise visator.
– De-asta sunt ei marii marilor. Sa puna lumea la cale si sa pregateasca evenimentele care trebuie sa le suportam. Dar noi? Dar noi – si apasa pe “noi” ca si cum Bacanel trebuia sa se convinga, daca mai era cazul, de importanta acelor “noi” – luam din timp unele masuri preventive. Si de pozitionare, cum ar fi. Ca altfel…
Se opri, studiindu-l ingandurat pe fostul “istoric”. Afinoghiu il urmarea si el concentrat, dar cu un fel de nepasare in priviri.
– Poate sunteti la curent, prin sursele matale, ca se pune acuma la ordinea zilei si de un fel de democratie, ca pa vremurile pa care le-ati trait. Nu la noi, prin alte parti. Deocamdata. Cu partide istorice, cu politica altfel, mai cu discutii. Si pe-o parte, si pe alta. Intelegeti, ce s-o mai prelucrez eu, ca matale le-ai trait, le ai in sange cum ar veni, ca le-ai si patimit la vremea lor…
Goncea ridica din umeri, ca si cum nici asta nu era treaba lui. Daca asa era sa fie, n-avea decat!
– Si atunci, noi ne-am zis ca sa nu ne prinda evenimentele care, daca e sa vina, sa nu fim dezorganizati, sa facem noi mai de dimineata un pas inainte. Sa avem partidele gata pregatite, daca o fi sa fie. Alea vechi, sa le scoatem la lumina, sa ne prinda democratia asta noua gata mobilizati, cu partidele la poarta. V-ati prins, acuma, maestre, care e schepsisul ideii cu care am venit sa discutam? Ca sunteti cel mai istoric dintre cati au mai ramas la noi in judet. Si noi va stim de caracter, de promisiune si de colaborare. Ce ziceti?
Afinoghiu se foi speriat. Nu intelegea ce vrea Goncea de la el. Ii intindeau o noua capcana, dupa ce atatia ani il lasasera in pace?
– Nu pricep ce vreti sa spuneti, dom? Goncea. Nu inteleg ce intentionati… Ce doriti de la mine… Eu… ma stiti doar. Nu mai…- Tocmai de-asta, ca te stim, maestre, de-asta am venit sa discutam deschis.
– Tocmai de-asta, ca te stim, maestre, de-asta am venit sa discutam deschis. Totul e o ideie, o pregatire, ceva care iese sau nu iese, cum se zice, la fit, dar noi trebuie sa fim pregatiti, daca totusi e sa se intample momentul.
Avem si stampila, si hartie cu atent. Toate e gata si asteapta doar momentul. Uite!
Scoase un plic din buzunarul de la piept al sacoului. Ii arata o stampila si cateva foi de hartie cu antetul vechi al partidului lui Bacanel-Obanceanu.
Goncea umezi cu limba stampila si o aplica pe una dintre colile acelea. I-o intinse lui Bacanel.
– Autentica! exclama Goncea. E chiar de la vremea ei, ca la noi totul s-a pastrat. Ce nu s-a mai pastrat s-a facut din nou ca la mama lor! Autentice, ce mai!
Batranul inlemnise. Era sigur ca in scurt timp avea sa navaleasca in odaie o ceata din aia si avea sa fie ridicat. Provocarea era evidenta. Aveau sa spuna ca gasisera toate acestea la el. Poate mai aveau si hartii cu vreun text dusmanos contra partidului, despre lipsurile din tara, vreo chemare la rascoala, cine stie ce insailari mai puteau nascoci, sa le dea apoi ca si cum le-ar fi compus si raspandit el.
– Dom’ Goncea, sopti Afinoghiu cu calti in gat, dom?le, zau, lasati-ma in pace. Sunt prea batran, ce mai vreti de la mine? Acuma…
– Ce sa vrem, bre?, izbucni Goncea in ras. Pai alta nu vrem, dom? Bacanel, decat sa va facem om, bre. Vrem sa va facem presedinte, la partidul lu’ matale, aici la noi, pa judet, cand va fi sa fie! Nu simtiti unde bate evenimentele, ce tot va mai prefaceti ca nu stiti?! Va coditi, cu nazuri de-astea parsive, ca Mantinela asta la acadeaua de-a luat-o in papusoi fara sa stie ce-i aia, de i-a distrus viitorul si i-a schilodit caracterul destinului! Si-acuma umbla dupa cizmarul ala de la Posta. Il stii de cum arata Gentimir asta? Platesti, numai sa nu te vezi pa inserat cu el.
Se ridica si se apropie de masa. Privi ganditor pozele risipite. Cerceta indeosebi portretul regelui Mihai. Ofta, apucandu-l pe Bacanel pe dupa umeri:
– Maestre, ce sa ne mai codim? Poate apuci chiar sa-l vezi pe domnul din poza asta frumoasa intors iar acasa. Sa-i dai mana si sa te bucuri de el! Evenimentele nu stii niciodata cum stau sa se precipite. Totul este ca noi sa fim pregatiti. De ce sa refuzati o cinste care nu va costa nimic? Ajungeti apoi si la Bucuresti, in conducerea partidului. Nu asta-i insa problema acuma. Sugestia asta cu intalnirea e de perspectiva, de-o etapa pe de mai departe. Acuma, noi… Eu am venit doar sa va pun in tema. Asa, in general.
Se misca preocupat de la fereastra la usa. Parea ca isi cauta cuvintele. Cele mai potrivite, pentru a-l lamuri pe Obanceanu ca s-ar putea petrece ceva in saptamanile urmatoare, dar tot la fel de bine s-ar putea sa nu se intample nimic si atunci discutia lor nici nu avusese loc.
In cele din urma, Bacanel pricepu ca nu i se insceneaza nimic. Era pur si simplu vorba ca, in eventualitatea unor schimbari de orientare in politica interna, “daca s-o da liber la partidele istorice si la noi”, dupa cum il asigurase Goncea, el sa preia Filiala Judeteana a Vechiului Partid Istoric, care urma sa se numeasca, pentru continuitate, Vechiul Partid Istoric Nou. Accepta gandindu-se ca, in fond, mai rau decat ii fusese pana atunci nu avea cum sa-i fie. Oricum, isi spuse Bacanel, “tot am ajuns la capatul vietii. Poate da Domnul sa ies si presedinte de partid pe judet. Are sa ma pastreze altfel istoria in paginile ei.”
Si, intr-adevar, la trei-patru zile de la triumful Revolutiei de la Judeteana, Goncea, care se mutase in garsoniera vecina si cu care pana atunci nu mai schimbase nici un cuvant, aparu si il anunta:
– Maestre, a sosit si momentul matale. In doua-trei saptamani, intri in scena. A iesit asa cum am planuit noi. Vine acuma mutarea cu partidele istorice. Cum ti-am spus in discutia de mai luna trecuta. Te-am pregatit doar, nu poti zice ca nu ai fost pus in tema. Ai avut si timp de orientare, suficient, gandesc…
Bacanel zambi incurcat, sovaitor:
– Dom’ Goncea, evenimentele se arata prea grave, dupa cum vad eu ca le e mersul. Poate ca ar trebui sa puneti la conducere unul mai tanar, mai cu plamani. Nu vedeti, acuma, la evenimente, trebuie sa tipi, sa ai plamani de magar, sa urli la “haut-parleur”, ca altfel nu te crede nimeni. Te mai si huiduie, arunca cu bolovani, cu petarde. Zau, activitatea asta politica de acuma, cum se face in strada, cu busituri si huiduieli, nu e pentru mine. Stau prost si cu inima. Eu credeam ca faceti Revolutia asta de la Judeteana asa, ca o plenara populara mai largita, cu invitati de la sindicate, de la cei fara partid, de la pensionari, dar asa cum a iesit… De ce nu va orientati spre tineret? Ca ei au energie, avant si, dupa cum vad la televizor si la radio, sunt tare porniti sa faca ordine peste tot. Eu, generatia mea, chiar daca avem experienta, nu mai…
Goncea il asculta abia stapandinu-si rasul. Se foia nerabdator, asteptand ca Bacanel sa-si termine pledoaria. Cum batranul continua sa peroreze, ii facu, nervos, semn sa se opreasca:
– Maestre, zambi colcait Goncea, nu va preocupati de problema tinerilor. Avem tineret cacalau. Toti adjunctii dumneavoastra or sa fie numai tineri. Comitetul de initiativa care reface partidul e numai din tineri. Adica e tineri, dar nu e mucea-fucea, sa nu ma intelegeti cumva gresit. Tinerii, copilandrii aia, a iesit la inceput acolo, la hauleala si puscoace. Ca cine sa moara mai frumos decat ei, tinerii, care a facut Revolutia?!
Ridica intrebator bratele spre tavan. Le tinu asa cateva clipe, ca intr-un fel de invocare a cine stie caror taine. Apoi surase:
– Acuma la revolutie a devenit etapa cu barbati maturi, pregatiti cum se cuvine la evenimente si care o face cum trebuie la etapa de fata. Oameni seriosi, constientizati, cu activitate de baza, pregatiti de noi cum se cuvine. Pe matale doar va cheama sa le fiti presedinte. De urlat la chestia aia de care ziceai, urla ei, nici o problema. Are plamani zdraveni, sanatosi, are experienta, are tot ce le trebuie sa fie convingatori. Matale doar stai in fata si aprobi. Si mai citesti cate o chestie care vine de la centru. Lasati pe noi organizatoricul, ce sa va mai problematizati, la anii matale?!…