COLECTII / Corespondență

Convorbiri/ Corespondență/ Portrete este o colecție a Editurii Humanitas coordonată de Oana Bârna. Prezentăm cele mai recente titluri.

“Minunea timpului trăit”. Din corespondența Monicăi Pillat și a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat. Cu o prefață de Horia-Roman Patapievici. Monica Pillat publică scrisorile trimise de ea vreme de 40 de ani (1957-1997) mătușii aflate departe, alături de cele adresate aceleiași Pia Pillat de Lily Teodoreanu (scriitoarea Ștefana Velisar) în anii 1967-1977. “Biruința unei iubiri” (2008), “Sufletul nu cunoaște distanțele” (2009) și acest volum formează o trilogie închinată Piei, spune Horia-Roman Patapievici în prefață. “Primul lucru care frapează inteligența cititorului de azi, la parcurgerea acestor scrisori, este bunătatea oamenilor care le scriu. Frumusețea exprimărilor, la Lily Teodoreanu, nu este a retoricii, este a inimii. Ea nu edulcorează realitatea: ea se pune față de realitate într-o poziție din care realitatea vine spre ea cu bunătatea ei, nu cu răutatea la care te-ai aștepta. Dacă Lily avea vocea bunătății care decisese să nu răzbune nimic, Monica Pillat are vocea bunătății care caută să-și salveze sufletul și inima nu pentru sine, ci de dragul lumii, care e atât de înmărmuritor de frumoasă.”

“Dragă Walter… Scrisori către un binefăcător. 1976-2006″ – Onica Bucusioceanu. Cuvânt înainte de Walter Biemel. Traduceri din franceză de Adina Cobuz. Numele Oana Busuioceanu a apărut pe mai bine de 20 de volume publicate în anii ’60-’80 la Editura pentru Literatură și Artă, Univers, Minerva sau Meridiane. Fiica lui Alexandru Busuioceanu, cunoscutul istoric al artei, poet și universitar stabilit în 1945 la Madrid, semna nu numai traducerea din italiană ori spaniolă, ci și aparatul critic al acestor volume. În urma înăspririi regimului editurilor sub Ceaușescu, Onica Busuioceanu, care nu era dispusă să facă vreun compromis cu puterea comunistă, fuge în Occident; stă o vreme într-un lagăr de refugiați politici din Italia și în 1985 ajunge în Statele Unite, la Los Angeles. Profesional, Onica se impune până la urmă în America, dar financiar nu reușește niciodată să atingă un echilibru. Și aici intervine întotdeauna, salvator, un om cu care nu s-a întâlnit față în față decât o dată: Walter Biemel, născut într-o familie germană din Brașov, student al lui Heidegger în anii 1942-1944, distins universitar specializat în fenomenologie și filozofia artei. Walter, căruia ea i se confesează în lungi scrisori, este cel care o ajută deopotrivă material și sufletește, pentru că Onica e foarte singură în exil. Walter a fost binefăcătorul Onicăi până la moartea ei (2007).”Dragă Walter, ești un om extraordinar! Nu e destul că ești generos și săritor, dar mai ai și darul de a intui exact momentul în care cineva are mare nevoie de ajutor… Cum faci de ghicești tocmai momentul critic și oferi ajutorul tău cu un ceas înainte, așa încât nu numai că-l scoți pe celălalt din impas, dar îi scutești și angoasa?” – scria Onica de la Hollywood în iulie 1985. “Relația mea cu ea, una cu totul deosebită, nu e ușor de descris. A fost vorba de o afecțiune adâncă, probabil în prelungirea admirației pe care i-am purtat-o mamei ei, față de care am nutrit un sentiment de mare prietenie, ba chiar de iubire… Când corespondența dintre noi a încetat, am continuat relația prin telefon: fiecare apel din partea Onicăi era un prilej de bucurie pentru mine. Nu-mi pare rău decât că n-a mai apucat să fie martora apariției acestui volum” – scrie Walter Biemel în 2010.