Colecționarii de artă/ de Carmen Avram

Cine stapaneste arta de a face bani poate face bani din arta. Paradoxal, criza economica se dovedeste a fi o oportunitate si pentru vanzatori, si pentru cumparatori. Exemplul lui Alexandru Baldea e graitor. Cand bursa de la New York se prabusea si lumea intra in cea mai grava recesiune postbelica, Baldea a decis ca a venit momentul sa-si indeplineasca un vis mai vechi: impreuna cu oameni de cultura de la noi si cu ajutorul financiar a doua fonduri de investitii – unul roman si unul strain -, a deschis la Bucuresti o galerie si o casa de licitatie care sa faca din arta un business profesionist. Colectionarii si investitorii romani l-au primit cu buzunarele deschise. In 2008 a fost prima vinzare de peste o suta de mii, anul trecut au fost doua sute de mii, anul acesta, in prima jumatate, la fel. O cifra de afaceri medie de 500 de mii de euro per licitatie intr-o tara in care investitia de energie si timp in arta nu are traditie. In timp ce in jurul lui sute de businessuri se prabusesc si investitii de milioane sunt amenintate de faliment, Alexandru Baldea e optimist: desi numarul de cumparatori a mai scazut fata de 2009, piata de arta e in crestere. “Potentialul pietei noastre – spune Alexandru Baldea, de la Galeria Artmark -, este ca in 5 ani sa ajunga pana la un milion de euro sau un milion si ceva.”

Lumea cu resurse a cautat, deci, si a gasit: in anul 2010 privirile s-au intors catre piata de patrimoniu. Expertii spun ca era si momentul. “Cand platesti un milion de euro pentru o masina – e de parare criticul de arta Pavel Susara – si nu platesti o suta de mii pentru arta, e o fisura de comportament si fisura asta nu priveste arta.” Inflatia i-a folosit pietei cu valoare intrinseca, spune Baldea. Metalele si pietrele pretioase, patentele cu aplicatii industriale, arta de patrimoniu au o valoare definitivata care nu mai poate scadea, indiferent ce se intimpla in jur. Cind bancile considera 7 la suta o dobinda generoasa, bursele au devenit nesigure si pretul la imobiliare nici nu mai poate fi stabilit in degringolada actuala, beneficiile investitiilor in arta par a fi substantiale. O dovedeste si indexul scos de casa de licitatii condusa de Baldea, care arata ca randamanetul artistilor romani vinduti in ultimii 15 ani a fost in medie de 27 la suta. De exemplu, pretul uleiurilor lui Nicolae Grigorescu a crescut cu 40 la suta, Luchian a fost tranzactionat in 2001 cu 5.000 de euro, pentru a ajunge la aproape 150 de mii in 2010, iar Gheorghe Petrascu a avut un randament de peste 40 la suta din 1996 incoace. Pe piata externa insa, unde iesirea din criza e evidenta, evolutia e si mai spectaculoasa. Pretul obiectelor de arta a crescut cu 40 pana la 140 la suta fata de 2009. Anul acesta, Casa de licitatie Christie’s a avut deja vanzari de 2,6 miliarde de dolari, iar rivala ei Sotheby’s – de 2,2 miliarde. Romania e departe de astfel de performante, dar secretul unei investitii bune sta tocmai in preturile mici: de aici incolo, ele nu mai pot decit sa creasca. Romania, al carei record oficial se ridica la 160 de mii de euro, cu tabloul Aise, al lui Camil Ressu, adjudecat anul trecut, inca mai are de atins pragul de 200 de mii de euro la vanzare prin licitatie, insa pana acolo nu mai e mult. Cum la noi se vand cel mai bine pictorii disparuti, cresterea preturilor va avea un ritm accelerat, spun expertii. Tablourile marilor autori – Tonitza, Luchian, Grigorescu, Andreescu, Ressu, Pallady si altii – au cam intrat in marile colectii ale pasionatilor de arta si sunt greu de gasit pe piata. Apar doar cand sunt scoase la vanzare de cei care vor sa-si schimbe colectia, de negustori de arta, de mostenitori recenti sau de colectionari batrani care se zbat in lipsuri materiale. Aparitia lor le transforma imediat in vedete si batalia e dura. Vasile Parizescu are un nume pe care cunoscatorii il rostesc cu voce plina de respect, si un renume greu de egalat de uber-colectionar. Unii ii mai spun colectionarul colectionarilor, pentru ca opere de arta ca ale lui mai poti gasi doar in muzee mari. In cele 7 camere ale sale, mai poti lipi pe perete doar un timbru. Mic si, desigur, de colectie. Semnaturi de geniu, peisaje in care te pierzi, portrete care te ravasesc, pasteluri diafane si uleiuri grele de culoare – s-au adunat toate in casa lui, unul cate unul, de-a lungul a sase decenii. Multe dintre operele care il imbogatesc astazi, spiritual si financiar, au fost cumparate in primii ani de comunism, cand aristocratia noastra, izolata, persecutata, inspaimintata si infometata, isi vindea capodoperele pentru inca o zi de iluzorie bunastare. “80 la suta din colectie e cumparata in rate, am familii de la care am cumparat 25 de ani neintrerupt. si 25 de ani am platit rate.” Avizat, el insusi pictor si, dupa spusele sale, ucenic al unor mari maestri ca Dumitru Ghiata, Schweitzer Cumpana si Gheorghe Vinatoru, Vasile Parizescu a stiut de unde, ce si cum poate cumpara opere de arta valoroase. De multe ori, era la intrecere cu Securitatea, care cumpara la randul ei, opere de arta pentru bunastarea si incantarea partidului comunist. Iar partidul era, inclusiv in achizitii de arta, mai presus de toate, asa ca Parizescu a pierdut unele capodopere pentru ca nu s-a putut masura cu vistieria Comitetului Central. A recuperat insa de-a lungul anilor, gasind tablouri valoroase, la preturi derizorii. Ce se intampla astazi pe piata de arta din Romania i se pare rusinos. A cumparat in comunism, a cumparat in capitalism si a ajuns la o colectie impresionanta pe care nu multi au ocazia sa o vada. Evaluarea ei e greu de facut, iar pe Vasile Parizescu nici nu-l intereseaza. Un negustor avizat si pragmatic iti poate spune insa ca, din colectia Parizescu, cu un singur tablou cumparat pe vremuri cu 5.000 de lei, poti lua astazi un apartament de doua camere, intr-o zona buna din Bucuresti. Doar ca Vasile Parizescu nu vinde: tine prea mult la lucrarile lui. Pentru noii colectionari, operele de arta semnate de marii pictori romani sunt, deci, o misiune extrem de dificila. Asa ca interesul lor s-a mutat spre zone mai accesibile si cu potential mare de crestere: lucrari ale pictorilor din secolele XIX-XX, uitati pe nedrept, si autori alungati sau marginalizati de comunism. Stefan Cobori e om de business si si-a descoperit pasiunea de colectionar si investitor in arta acum 3 ani cand s-a mutat in casa noua si, spune el, s-a gasit intr-o zi intre multi pereti albi si goi pe care a vrut sa-i insufleteasca. S-a molipsit de la un prieten italian, care umbla de prin anii 90 prin consignatii si targuri bucurestene, vanand si gasind tablouri de valoare, scoase la vanzare pe bani putini, de colectionari indatorati sau pur si simplu neavizati. De la el a si cumparat prima lucrare. Necesitatea l-a transformat in colectionar si, treptat, in cunoscator. A citit, a intrebat, a cautat si a reusit sa gaseasca opere ale unor pictori cu nume mai putin sonore decat cele de muzeu, insa valoroase. Cautarea l-a dus in locuri nebanuite si fascinante, din marile galerii occidentale, in atelierele mizere ale unor pictori actuali, pe nedrept ignorati, si pana in lumea intima si creativa a unor artisti plini de viata si de umor. Colectia sa e formata 99 la suta din autori autohtoni, pentru ca pictorii romani au valoare in Romania. Afara, o arata cataloagele internationale, nume mari la noi, inseamna prea putin. Chiar si de zece ori mai putin. Are astazi peste 200 de tablouri, multe semnate de pictori cu cota mica, insa gata de a fi primiti in randul numelor mari. O colectie care ii infrumuseteaza casa si il bucura, dar si o investitie de 300 de mii de euro, care a crescut deja sensibil peste pretul initial de achizitie. O satisfactie pe care n-a trait-o pe vremea cand investea mult in piata de capital. Pentru ca nu s-a avantat la pictorii foarte mari, pretul unor lucrari a fost chiar sub o mie de euro. In arta insa, nu tot ce-i ieftin, e lipsit de valoare, dupa cum nu intotdeauna suma la care se vinde un tablou reprezinta valoarea acestuia. Mai ales cand e vorba despre licitatii. In acest domeniu, Pavel Susara e expert. De fapt, expert, critic, colectionar, proprietar de galerie si fin observator al pietei de arta din Romania. “Spectacolul licitatiei naste un eroism al cumparatorului, si eu stiu oameni discreti social, timizi, care nu au prezente pregnante, care devin fiare la licitatie, tot fondul lor de asteptare, tot ce nu valorifica in cotidian, declaseaza spectaculos acolo.” Media de varsta a cumparatorului de arta a scazut simtitor in ultimii ani. O noua generatie de colectionari se naste, complet diferita de cea din comunism – cand cumparai ca se te poti izola intr-o lume mai frumoasa, si de cea din anii 90, cand se achizitiona en gros, la intamplare si din dorinta de a intra rapid intr-o clasa sociala superioara. Cand si-a deschis galeria in 2001, Pavel Susara a destinat-o noii generatii de colectionari. Matei Caltia expune mereu in galeria sa pictori tineri, in prag de afirmare. Demersul e insa greu si satisfactia e doar artistica. In lipsa unui public educat, arta tanara inca nu a reusit sa intre in planurile investitorilor. Urmarind piata, Matei Caltia e reticent. “Vanzarile, daca esti tanar, sunt dificile – spune Matei Caltia, de la Galeria Posibila -, astepti cu emotie prima vinzare, oamenii intreaba de lucrarea ta dar tot vor s-o ia gratis, sa o primeasca, fiindca ei sunt importanti si tu esti tanar si nu se stie daca o sa ramai artist, asa ca iti dau increderea, mai bine le-o dai cadou si nu e stimulant pentru un artist, trebuie sa infrunte multe temeri ca sa reziste 10-15 ani.” Florin Ciulache e unul dintre tinerii artisti expusi de Caltia, care au depasit afirmarea, si isi construiesc confirmarea. Are un stil original, ciudat pentru unii, incitant pentru altii. A facut facultatea cu pasiune si a intrat pe piata fara iluzii. Ca si pe ceilalti colegi de generatie, il deranjeaza lipsa publicului avizat in Romania si a celor care sa parieze pe un artist in ascensiune. Si se teme ca, incropite de necunoscatori, colectiile lasate mostenire posteritatii ar putea fi ingrijoratoare. Spune ca 99 la suta din ce a vandut a plecat peste hotare, acolo unde oamenii nu se feresc sa parieze pe incepatori. Nu traieste in bunastare, dupa cum spune, dar nici nu a ajuns, ca alti colegi de generatie, in situatia de a-si abandona arta pentru ca nu-si putea cumpara culori si panze. Incet, incet, incearca sa urce in categoria artistilor care raman. In viitor, sa ai un Florin Ciulache pe perete, ar putea da beneficii. Si nu numai de prestigiu. Razvan Banescu a pariat deja pe Florin Ciulache. La sfatul unui consilier cu fler. In casa are gravuri, schite si tablouri de mari maestri, atit cit si-a putut permite financiar sa investeasca in ei. De cativa ani insa, mizeaza doar pe artisti contemporani, inclusiv din generatia tanara. Pe unii ii gasesti astazi mai degraba in expozitii si galerii de peste hotare, decat in tara. Nu-i alege pentru ca sunt tineri, ci pentru ca ii plac si pentru ca stie sa recunoasca valoarea. In definitiv, face parte dintr-o familie de artisti. Cumpara mult si, in permanenta are in vedere 3-4 tablouri noi, insa e foarte precaut. Filosofia lui e ca, in definitiv, marii colectionari ai trecutului au mizat si ei pe autori tineri, la vremea respectiva, care au confirmat ulterior. Grigorescu, Luchian, Tonitza au fost si ei contemporani cu cineva. Recunoaste insa ca o astfel de colectie implica un soi de curaj, rabdare si o doza de risc. Pictura noua e un risc, dar si o garantie ca e autentica. Un element esential intr-o tara in care, se pare, falsurile sunt la mare arta. In plus, spre deosebire de pictorii secolelor trecute, artistii contemporani se pot vinde bine si peste hotare. Stefan Caltia, de exemplu, a avut deja expozitii in galerii mari din Europa si de peste ocean si a vandut tablouri la colectionari din toata lumea. Un tablou de-al lui se vinde cu 5-10 mii de euro, cel putin. E unul dintre numele mari, cu cota, desi cuvantul il deranjeaza. “A cumpara un tablou, spune el, inseamna mai intai o investitie in educatie, asa cum au facut, pe vremuri, taranii din satul lui, care si-au vandut din animale ca sa cumpere instrumente si sa-si faca o fanfara, pentru a spori frumusetea locului in care traiau.” A calatorit mult, a facut comparatii si crede ca, daca Romania s-ar concentra mai mult pe educatie, arta nu ar mai fi un lux. La un artist ca Stefan Caltia e aproape o impietate sa spui ca ii cumperi tablourile pentru investitie. El si lucrarile lui iti deschid inainte de toate usa spre o lume fabuloasa, din care nu mai poti iesi decat fermecat si schimbat. O metamorfoza care te poate surprinde, cum s-a intamplat cu multi colectionari care au crezut ca investitia in arta le va schimba starea financiara, pentru a descoperi pe traseu ca s-au indragostit de ea. Definitiv si neconditionat. Falsificatorii sunt prinsi insa rareori, pentru ca, de rusine, putini sunt cei care se plang la politie ca au fost pacaliti pe bani foarte multi. In plus, ca sa descoperi un fals, ai nevoie de experti, dar in Romania nu prea are cine sa-i pregateasca. Doar achizitionand prin galerii sau case de licitatie care elibereaza certificate de autenticitate cu garantie, cumparatorul poate fi linistit. Relativ, pentru ca in definitiv, si Luvrul a mai luat falsuri. O alta varianta ar fi achizitionarea de tablouri direct din atelierul pictorului sau prin intermediarii lui. La aceasta ora, spun expertii, Romania are multi artisti contemporani care completeaza, ca valoare, paleta marilor maestri interbelici. Reportaj difuzat de Protv in emisiunea “Romania, te iubesc!’ din 7 noiembrie 2010