Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Colecționarul de amintiri/ de Stelian Țurlea

Este povestea vieții unei mari balerine, cunoscută în întreaga lume, Rodica Murgu, dar este un roman, nu o biografie. Desigur că personajul principal este Rodica, celelalte personaje gravitând în jurul personalității ei marcante. Viața ei nu a însemnat doar carieră, deși aceasta ocupa una dintre pozițiile prioritare.

Stelian Turlea · 18 august 2016 · 5 min de citit

Liliana Ardelean

Diva

Romanul unei vieți

Editura Datagroup

„Este povestea vieții unei mari balerine, cunoscută în întreaga lume, Rodica Murgu, dar este un roman, nu o biografie. Desigur că personajul principal este Rodica, celelalte personaje gravitând în jurul personalității ei marcante. Viața ei nu a însemnat doar carieră, deși aceasta ocupa una dintre pozițiile prioritare. Rodica, mamă, soție, gospodină, fiică, profesoară. O viață extrem de complexă, adesea splendidă, dar, de multe ori, nu ușoară și cu hopuri de trecut, cu bucurii, realizări, dar și dureri și neîmpliniri. O viață cu încrengături multiple. Viața Rodicăi a fost construită nu numai pe coordonatele unei mari balerine, ale unei vedete însemnate în lumea noastră culturală, ci și pe celelalte fațete ale personalității ei. Gândurile și sentimentele, frământările și îndoielile, bucuriile și durerile, dezamăgirile și împlinirile, știute numai de ea, fac parte din complexitatea uluitoare a ceea ce înseamnă existența cotidiană a Divei. Romanul acesta este scena pe care evoluează o primadonă, având toate caracteristicile unei primadone universale.” (editorii)

Moșu

Florian Lungu în dialog cu Doru Ionescu

Casa de pariuri literare

„Povestea seriei de dialoguri propuse de Casa de pariuri literare, cum am înțeles-o  eu, e cam așa: se ia un personaj dintr-un domeniu, se răstoarnă cu susu-n jos până îi cad toate amintirile din buzunare și – iaca – avem un fragment de istorie orală și a  men­talităților din vremea pe care a traversat-o individul. Lejer, beletristic, fără stres și emfază. (…) Primul meu interviu cu Florian Lungu s-a con­sumat la sfârșitul anului 1994, în cămăruța sa de la capătul etajului IV din Radio, acolo unde cutiile cu benzile de magnetofon stăteau mai să cadă peste el. Ideea era să apară în revista Panoramic Radio-tv în jur de 5 ianuarie, când e născut. Și această carte tre­buia să fie lansată pe 5 ianuarie 2016, dar n-a fost să fie; însă mai bine mai târziu… în fine, au trecut peste 20 de ani, eu am avut privilegiul – ca redactor TVR – să-1  intervievez încă de multe ori, să realizez chiar o emisiune la TVR Cultural, vreo doi ani, numită Jazz Restitutio (43 de ediții), într-un studio improvizat chiar la Moșu acasă.”

Virgil Diaconu

Poezia postmodernă. Anchetă

Editura Feed Back

Un eseu însoțit de 66 de răspunsuri la o anchetă a revistei „Cafeneaua literară”, pe  care autorul o conduce din anul 2003, în cadrul Centrului Cultural Pitești. „De  cele  mai multe ori – e de părere Virgil Diaconu –, poetul contemporan instituie,  canonizează și oficializează o poezie care, pe de o parte, ignoră problematica existențială destinală, persiflează valorile umane, amputează speranța, credința, visul,  exclude metafora și miraculosul, iar pe de altă parte legitimează experiențele derizorii, superficialitatea, spiritul negativ, nihilist, pseudovalorile. În general, poezia contemporană nu mai crede în nimic; – tocmai de aceea ironizează și batjocorește totul.”

Jose Saramago

Ridicat de la pământ

Editura Polirom

Traducere din limba portugheză si note de Simina Popa. Publicat în 1980, Ridicat  de la pământ „urmărește destinul mai multor generații ale familiei Mau-Tempo (Vreme-Rea), țărani săraci, fără pământ, cum fuseseră și bunicii lui Saramago – cartea este, de altfel, una dintre cele profund personale ale celebrului scriitor. Desfășurat în Alentejo, o provincie din sudul Portugaliei, romanul schițează viața grea dusă de țărani pe fundalul mai multor evenimente sau fenomene politice – trecerea Portugaliei la statutul de Republică, două razboaie mondiale, un atentat la viața dictatorului Salazar –, care însă nu au nici un efect benefic asupra păturii de jos. Dincolo de tema pământului și a conflictelor generate de veșnicele nedreptăți sociale ori de comentariile politice, interpretări ce confera poveștii o dimensiune actuală, cuceritoare în lectura romanului sunt mai ales umorul lui Saramago și stilul său bine-cunoscut.”

Caietele Avangardei nr 6, 2015

DaDa centenar/ Paul Păun 100

Muzeul Național al Literaturii Române

Numărul 6 din Caietele avangardei, revistă editată de Muzeul Național al Literaturii Române și coordonată de Ion Pop, este dedicat unui dublu centenar – Dada și Paul Păun. Pentru a marca o sută de ani de la nașterea fenomenului Dada, lucrările din prima parte a revistei sunt dedicate artei dadaiste în general și activității lui Tristan Tzara în particular. Nu lipsesc nici nume care au ilustrat mișcarea în țări europene ca Italia, Serbia, România sau Ungaria, iar printre semnatarii articolele sunt Andrei Codrescu, Michael Finkenthal, Paul Cernat și Catherine Dufour. Partea a doua a Caietelor evocă imaginea lui Paul Păun atât prin texte scrise sau traduse de acesta, cât și prin articole dedicate semnate de cercetători precum Ion Pop, Monique Yaari și Ștefan Baghiu.

Ricardo Piglia

Calea Idei Brown

Editura Humanitas fiction

Traducere din spaniolă și note de Alina Cantacuzino. „Poveste de dragoste, thriller  captivant cu elemente de road movie, carte tradusă în peste zece limbi, Calea Idei Brown este un omagiu de mare finețe adus ficțiunii americane. Considerat ultimul mare clasic al literaturii argentiniene, Ricardo Piglia se remarcă printr-o scriitură hipnotică, inconfundabilă, care trece cu ușurință de la autobiografie la satiră.

Emilio Renzi părăsește Argentina încercând să fugă de frustrări profesionale, de melancolie și anxietate, de amintirea unui mariaj încheiat; lumea americană în care vrea să se reinventeze este însă plină de constrângeri, pe care le constată cu amară ironie, și dominată de «violența teribilă a oamenilor educați» din mediul universitar. Ida Brown îl fascinează, îl atrage într-un misterios joc erotic și îi oferă iluzia acestei «reinventări».”

Citește și