Comisarul pentru extindere promite un raport explicit in mai
Comisia Europeana va adopta o pozitie clara fata de Romania si Bulgaria in raportul din luna mai, a declarat comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, intr-un interviu acordat Reuters. Rehn a respins sugestiile facute de unii politicieni europeni, potrivit carora Comisia ar trebui sa astepte pana in octombrie pentru a recomanda momentul aderarii Romaniei si a Bulgariei
Comisia Europeana va adopta o pozitie clara fata de Romania si Bulgaria in raportul din luna mai, a declarat comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, intr-un interviu acordat Reuters. Rehn a respins sugestiile facute de unii politicieni europeni, potrivit carora Comisia ar trebui sa astepte pana in octombrie pentru a recomanda momentul aderarii Romaniei si a Bulgariei. “Vom adopta o pozitie clara atat in privinta Bulgariei, cat si a Romaniei, pentru fiecare in functie de meritele proprii, in raportul din mai”, a spus el. Comisia Europeana urmeaza sa faca, la 16 mai, o recomandare privind aderarea celor doua tari la 1 ianuarie 2007 sau amanarea acesteia cu un an. Rehn a apreciat ca Romania si Bulgaria trebuie sa mai faca un efort de ultim moment pentru a adera la Uniunea Europeana anul viitor mai degraba decat in 2008. El a salutat pregatirile de aderare a Romaniei, dar a cerut Bulgariei sa amendeze rapid prevederile constitutionale privind domeniul justitiei, pentru a face mai usoara decizia UE privind programul si detaliile aderarii tarii. “Este fezabil pentru ambele tari (sa adere la UE in 2007). Inca mai trebuie sa parcurga ultimii kilometri, sa incheie reformele si sa prezinte dovezi credibile ale implementarii acestora”, a spus Rehn. “In Romania a existat, in ultimele 14 luni, o schimbare totala datorita conditionarilor pe care le-a aplicat UE si eforturilor incapatanate… de a continua reforma judiciara si lupta impotriva coruptiei”, a adaugat el. El a folosit, insa, cuvinte mult mai prudente in legatura cu Bulgaria, despre care cel putin o organizatie internationala a afirmat ca ar putea esua in combaterea coruptiei si a criminalitatii organizate. “Saptamana aceasta si saptamana viitoare, Bulgaria va avea voturi cruciale in Parlament, care pot avea un impact pozitiv asupra capacitatii tarii de a prezenta rezultate concrete in lupta impotriva coruptiei”, a spus Rehn, referindu-se la modificarile constitutionale. Mediafax
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026