Comisarul UE pentru economie cere impozite mai mari
Reducerea abrupta a impozitelor de anul trecut nu a fost o decizie buna, pentru ca a fost prociclica (a venit pe un trend de crestere economica deja bazat pe consum), iar in perioada urmatoare nivelul taxelor va trebui pus in acord cu nivelul veniturilor bugetare de care este nevoie, a afirmat ieri Joaquin Almunia, comisarul european pentru afaceri economice si financiare, intr-un discurs tinut l…
Reducerea abrupta a impozitelor de anul trecut nu a fost o decizie buna, pentru ca a fost prociclica (a venit pe un trend de crestere economica deja bazat pe consum), iar in perioada urmatoare nivelul taxelor va trebui pus in acord cu nivelul veniturilor bugetare de care este nevoie, a afirmat ieri Joaquin Almunia, comisarul european pentru afaceri economice si financiare, intr-un discurs tinut la Banca Nationala.
El a avertizat ca veniturile pe care poate miza in prezent bugetul de stat nu pot sustine cheltuielile necesare pentru investitii in infrastructura si cofinantarea fondurilor europene. Almunia se afla in vizita la Bucuresti pentru a evalua situatia economica a Romaniei in perspectiva aderarii.
Astazi, comisarul european va avea o intalnire cu ministrul finantelor, Sebastian Vladescu. “O sa-i transmit ministrului Vladescu cele doua preocupari principale ale mele: situatia privind inflatia si deficitul extern, si situatia finantelor publice”, a afirmat Joaquin Almunia.
El a spus ca inflatia nu reprezinta un criteriu de aderare care trebuie atins “aritmetic”, dar experienta tarilor intrate in UE inaintea Romaniei arata ca “ar trebui sa fiti bine pregatiti si ca nu va puteti permite sa nu acordati atentie acestor aspecte”. “Aveti nevoie de o strategie pe termen mediu care sa va permita recastigarea competitivitatii”, a afirmat comisarul. Cat priveste finantele publice, Almunia a spus ca nivelul scazut al deficitului bugetar plaseaza Romania pe o pozitie buna in comparatie cu state membre ale Uniunii Europene, insa aceasta imagine este incompleta.
“Trebuie sa ne uitam si la nivelul veniturilor, pentru ca ridica probleme in sustinerea cheltuielilor publice necesare”, a spus Joaquin Almunia, mentionand ca problemele respective nu pot fi abordate prin masuri pe termen scurt, ci reclama strategii pe termen mediu si lung.
Si expertii Fondului Monetar International au repetat recent recomandarile privind majorarea TVA sau a nivelului cotei de impozit de 16%, precum si a nivelului impozitelor pe proprietate, concomitent cu eliminarea exceptarilor de la asa-zisa “cota unica”.
Marti, premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat ca multe din recomandarile FMI reprezinta si punctele sale de vedere, mai putin majorarea TVA si a cotei unice. El a mentionat majorarea taxelor pe proprietate, precum si alinierea altor impozite la nivelul de 16%. In acelasi timp, surse din Ministerul Finantelor au declarat pentru ZF ca Sebastian Vladescu nu are in vedere nicio majorare de impozit in cursul acestui an, eventualele masuri de acest gen urmand a fi incluse in Codul fiscal care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2007.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026