Comisia de ancheta spune ca privatizarea Petrom a fost legala
Procesul de privatizare al Petrom, cea mai mare companie romaneasca intrata in 2004 in portofoliul grupului petrolier austriac OMV, s-a facut cu respectarea legislatiei in vigoare la data la care a avut loc tranzactia, spune comisia de ancheta avand drept scop investigarea conditiilor de legalitate in care a fost realizata privatizarea Petrom
Procesul de privatizare al Petrom, cea mai mare companie romaneasca intrata in 2004 in portofoliul grupului petrolier austriac OMV, s-a facut cu respectarea legislatiei in vigoare la data la care a avut loc tranzactia, spune comisia de ancheta avand drept scop investigarea conditiilor de legalitate in care a fost realizata privatizarea Petrom. Cu toate acestea, membrii comisiei cer Guvernului verificarea cuantumului redeventei platita catre stat de companie in raport cu cuantumul redeventei in celelalte state europene. “Guvernul, de comun acord cu OMV, ar trebui sa renegocieze nivelul redeventei stabilit prin Contractul de Privatizare”, se precizeaza in raportul comisiei din data de 19 iunie, anul acesta. Potrivit documentului comisiei, care a fost infiintata in baza hotararii Senatului in decembrie 2006, privatizarea Petrom a fost o conditie pentru ca Romaniei sa-i fie acordat statutul de economie de piata.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026