Comisia parlamentara de ancheta: Privatizarea Antibiotice nu e obligatorie
Echipa manageriala de la Antibiotice Iasi a avut o activitate buna, profitul fabricii iesene a crescut, iar privatizarea unitatii nu e obligatorie, se arata in raportul preliminar intocmit de membrii Comisiei parlamentare de ancheta in cazul privatizarii producatorului iesean de medicamente
Echipa manageriala de la Antibiotice Iasi a avut o activitate buna, profitul fabricii iesene a crescut, iar privatizarea unitatii nu e obligatorie, se arata in raportul preliminar intocmit de membrii Comisiei parlamentare de ancheta in cazul privatizarii producatorului iesean de medicamente. “Deocamdata nu se pot trage decat concluzii preliminare. Astfel, comisia de ancheta a stabilit ca nu exista nici o obligativitate de a privatiza Antibiotice. De asemenea, a reiesit ca echipa manageriala a societatii iesene a avut o activitate buna, reusind ca, prin politica implementata, sa creasca profitul companiei, precum si valoarea actiunilor pe Bursa. Tot in cadrul acestei anchete a fost propusa si ipoteza ca Antibiotice sa treaca din nou sub coordonarea Ministerului Sanatatii”, a declarat deputatul Petru Movila, seful comisiei de ancheta. Potrivit acestuia, una dintre cele mai importante concluzii la care au ajuns membrii comisiei se refera la metoda “ciudata” de privatizare aleasa de AVAS, si anume cea prin licitatie cu strigare. Comisia de Sanatate din cadrul Camerei Deputatilor va primi un raport final privind ancheta de la compania ieseana Antibiotice saptamana viitoare. La sfarsitul acestei luni, Adunarea Generala a Actionarilor Ordinara va discuta schimbarea membrilor Consiliului de Administratie.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026