Compania aeriana Malev din Ungaria se intoarce la stat
Ungaria a preluat o participatie de 95% in cadrul companiei aeriene nationale coplesite de datorii Malev, practic renationalizand compania la doi ani dupa privatizarea acesteia
Ungaria a preluat o participatie de 95% in cadrul companiei aeriene nationale coplesite de datorii Malev, practic renationalizand compania la doi ani dupa privatizarea acesteia, scrie AFP.
“Statul ungar a majorat capitalul companiei aeriene cu 25,2 miliarde de forinti (93 de milioane de euro), in parte sub forma de cash si in parte transformand datoriile catre stat”, a anuntat Ministerul ungar de Finante.
Statul ungar va inlocui banca de dezvoltare de stat rusa Vnesheconombank in pozitia de actionar majoritar al companiei.
Banca detinea aceasta pozitie de anul trecut dupa preluarea unei participatii vandute catre AirBridge a miliardarului rus Boris Abramovici in 2007.
“In urma acordului incheiat, statul va detine 95% din companie, restul de 5% apartinand AirBridge”, conform Ministerului ungar de Finante. Malev a fost ultima data privatizata in 2007, odata cu vanzarea unei participatii de 99,95% catre AirBridge.
Vnesheconombank va plati 32 de milioane de euro sub forma de garantii bancare Ungariei si va transforma creditele existente “relativ nefavorabile” ale Malev in credite cu rate mai scazute ale dobanzii. Guvernul ungar va pune in aplicare “un amplu plan de restructurare”, incluzand disponibilizari, in incercarea de a readuce Malev pe profit pana in anul 2012.
Martin Gauss va ramane in pozitia de director executiv al companiei. 10 mil. euro au fost injectate in cadrul Malev in martie anul trecut, insa compania nu si-a revenit, datoriile acesteia urcand la 70 mld. forinti (260 mil. euro) pana la mijlocul anului 2009.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026