Compania chineză Unisum a construit trei parcuri fotovoltaice
Compania chineză Unisum a construit trei parcuri fotovoltaice în județele Brașov și Cluj, cu o capacitate instalată de 19,6 MW și care ar uma să genereze aual venituri de 8 milioane de euro din vânzrea energiei și din certificatele verzi.
Compania chineză Unisum a construit trei parcuri fotovoltaice în județele Brașov și Cluj, cu o capacitate instalată de 19,6 MW și care ar uma să genereze aual venituri de 8 milioane de euro din vânzrea energiei și din certificatele verzi.
Cele trei parcuri solare sunt conectate deja la rețeaua electrică, se arată într-un comunicat al companiei.
Unisum face parte din grupul Wuxi Guolian Development Group, specializat în dezvoltarea de parcuri fotovoltaice. Grupul a dezvoltat și a finanțat proiecte fotovoltaice cu o capacitate totală de peste 500 MW în mai multe state.
În România funcționează centrale fotovoltaice cu o capacitate de peste 700 MW.
Guvernul sprijină producția de energie din surse regenerabile prin acordarea de certificate verzi. Fiecare producător primește gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce și o livrează în rețea.
Mai departe, producătorii vând aceste certificate verzi către furnizori, care sunt obligați prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile.
Furnizorii își recuperează costurile cu achiziția certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.
Guvernul a decis anul trecut că producătorii de energie regenerabilă vor primi mai puține certificate verzi. Pe lângă scăderea numărului de certificate verzi, guvernul a hotărât să amâne, de la 1 iulie 2013, acordarea unei părți din certificatele verzi către investitorii în energie verde.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.01.2014
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026