Compania de proiectare IPTANA caută un investitor minoritar
Compania de proiectare și consultanță IPTANA este interesată de atragerea unui investitor care să preia maximum 10% din companie printr-o majorare de capital, fondurile urmând să fie utilizate pentru rambursarea unui credit luat pentru construirea sediului, cât și pentru alte cheltuieli de funcționare.
Compania de proiectare și consultanță IPTANA este interesată de atragerea unui investitor care să preia maximum 10% din companie printr-o majorare de capital, fondurile urmând să fie utilizate pentru rambursarea unui credit luat pentru construirea sediului, cât și pentru alte cheltuieli de funcționare. “Luăm în calcul o majorare de capital pentru atragerea unui investitor, dar într-o limită de maximum 10% din companie”, a declarat directorul general Cornel Marțincu.
El a afirmat că operațiunea a fost aprobată și este o opțiune deschisă, nefiind deocamdată inițiate discuții cu investitori interesați în acest sens. Potrivit reprezentantului companiei, cedarea pachetului de până la 10% ar putea fi inițiată în acest an. Compania își propune să atragă astfel suma de 500.000 euro, în special pentru lichidități și cheltuieli de funcționare, potrivit sursei citate. În 2010, IPTANA s-a mutat din clădirea Ministerului Transporturilor într-un sediu propriu, situat în imediata apropiere, în care a investit 2,5 milioane euro.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026